-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaPreședintele Iohannis, criticat de misiunea OSCE pentru susținerea fățișă a PNL în campanie

Președintele Iohannis, criticat de misiunea OSCE pentru susținerea fățișă a PNL în campanie

Misiunea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a monitorizat alegerile parlamentare de duminică, a sancţionat implicarea preşedintelui Klaus Iohannis în campanie, de partea PNL.

Aceasta a spus, textual, că este o încălcare a standardelor internaţionale şi a angajamantelor pe care ţările membre OSCE şi le-au luat, pentru a nu amesteca funcţiile şi instituţiile statului în lupta politică, potrivit Europa Fm.

Experţii OSCE au remarcat şi avantajul clar pe care PNL l-a avut prin conferințele de presă organizate regulat şi frecvent de preşedintele Iohannis, conferinţe transmise în direct de multe posturi de televiziune.

Președintele și-a exprimat clar, în mod frecvent, preferințele sale politice în intervențiile publice

Președintele și-a exprimat clar, în mod frecvent, preferințele sale politice în intervențiile publice făcute în perioada premergătoare alegerilor. Aceste lucruri a dus la o estompare din ce în ce mai mare a liniei de demarcație dintre prerogativele sale oficiale și campania electorală. Reprezintă o încălcare a standardelor internaționale și a angajamentelor făcute de toate țările OSCE, pentru a păstra o separare clară între stat și partidele politice”, declară Marianne Mikko, reprezentant OSCE.

“Cele mai mari îngrijorări ale OSCE cu privire la alegerile din România sunt absenţa unei legi unice care să reglementeze alegerile şi prezenţa redusă a femeilor în procesul electoral şi în procesul de luare a deciziilor politice. (…)

Prea multe schimbări ale legilor, unele făcute în ultimul moment, au creat nesiguranţă, având un impact negativ asupra alegerilor. Parlamentul a adoptat recent mai multe modificări, fără consultare publică, ceea ce încalcă bunele practici. Multe dintre modificări au vizat reglementări care tocmai fuseseră adoptate pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut”, a mai adăugat oficialul.

Misiunea OSCE a prezentat luni un raport preliminar, urmând ca, în aproximativ două luni, să elaboreze un raport complet, inclusiv recomandări pentru instituţiile şi autorităţile care pot îmbunătăţi situaţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS