3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalJustin Ştefan, despre incidentul rasist provocat de Colţescu: „O faptă reprobabilă“

Justin Ştefan, despre incidentul rasist provocat de Colţescu: „O faptă reprobabilă“

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, astăzi, că incidentul rasist provocat de arbitrul Sebastian Colţescu la meciul Paris Saint-Germain – Istanbul Başakşehir, din cadrul Ligii Campionilor, este „o faptă reprobabilă“. Oficialul LPF a precizat în acelaşi timp că în România nu sunt probleme de rasism.

„E clar că e o faptă reprobabilă. Şi trebuie să înţelegem că indiferent ce vorbim în spaţiul nostru, în momentul în care mergem afară trebuie să respectăm regulile de acolo. Pentru că atunci când mergi în casa cuiva respecţi regulile de acolo, chiar dacă nouă ne vine să spunem altceva. Sunt convins că turcii ar fi spus un cuvânt urât la adresa arbitrilor din România, ceva care ne deranjează şi cred că ştim toţi aceste cuvinte din spaţiul european, şi noi am fi trăit poate un astfel de moment“, a spus Ştefan, pentru Agerpres.

„În limba română cuvintele pot avea un anumit sens, pentru alţii pot avea alt sens. Trebuie să avem grijă ca atunci când folosim un cuvânt să nu îl deranjăm pe celălalt de lângă noi. Deci comportamentul nostru trebuie să îl aibă în vedere pe celălalt pentru că nu trăim singuri pe lume. Poate că în limba română cuvântul ‘negru’ nu are nicio conotaţie rasistă şi eu consider că în România nu avem o problemă cu rasismul. Dar în acelaşi timp dacă în alte părţi există astfel de probleme trebuie să fim mult mai atenţi“, a adăugat oficialul LPF.

„Cred că trebuie să iertăm acest gest“

Justin Ştefan consideră că este „o capcană“ să afirmăm că străinii au „exagerat“ în cazul lui Sebastian Colţescu.

„Cred că dacă o să cădem în capcana de a spune că e exagerat ce se întâmplă sau că e bun sau rău nu vom face decât să creăm graniţe şi ziduri mai mari între noi şi ceilalţi. Nu cred că este vorba despre a spune că a greşit sau că a procedat într-un mod acceptabil. Cred că trebuie să iertăm acest gest şi să dăm jos zidurile care ne despart“, a explicat el.

Meciul Paris Saint-Germain – Istanbul Başakşehir, din cadrul Ligii Campionilor, din capitala Franţei a fost întrerupt în urma unui incident considerat rasist în care a fost implicat arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu şi se va relua miercuri seara, de la ora 19:55 (ora României).

Citeşte şi: Ovidiu Haţegan şi Sebastian Colţescu regretă incidentul de pe „Parc des Princes“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS