4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateONG-urile cer guvernului clarificarea publică a termenului de voluntariat

ONG-urile cer guvernului clarificarea publică a termenului de voluntariat

Un număr de 140 de organizaţii non-profit solicită guvernului clarificarea publică a termenului de voluntariat, în contextul informaţiilor privind remunerarea voluntarilor din sistemul de urgenţă, scrie agerpres.

„Scrisoarea deschisă vine ca răspuns la o serie de comunicări publice oficiale şi în mass-media legate de premierea şi plata studenţilor voluntari implicaţi în îngrijirea pacienţilor care suferă de COVID-19. Iniţiatorii consideră esenţiale măsurile luate pentru sprijinirea sistemului medical în această perioadă, inclusiv prin suplimentarea personalului la toate nivelurile. Cu toate acestea, este subliniată importanţa diferenţierii între voluntarii care îşi desfăşoară activitatea în baza Legii Voluntariatului nr. 78/2014 şi cei care activează în baza Statutului personalului voluntar din serviciile de urgenţă”, se arată într-un comunicat transmis de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat.

Conform sursei citate, noile măsuri anunţate de guvern au fost adoptate prin OUG nr. 197/2020. Indiferent de stadiul final al Ordonanţei, impactul public prin anunţarea măsurii a produs deja efecte negative în spaţiul public, prin inducerea ideii că voluntariatul poate fi remunerat, aspect contrar Legii nr. 78/2014.

„Problema ridicată este legată de posibilele confuzii referitoare la conceptul de voluntariat, ce pot aduce grave prejudicii atât organizaţiilor non-profit, cât şi voluntarilor din România. În acelaşi timp, iniţiatorii nu contestă măsura propriu-zisă de remunerare a celor care sprijină sistemul de urgenţă în această perioadă de criză, aceasta fiind de resortul autorităţilor competente. Munca celor care se implică în aceste luni cu dedicare şi eforturi susţinute trebuie remunerată, recunoscută şi promovată. Însă aceştia nu trebuie numiţi voluntari în sensul larg al acestui concept, atâta timp cât primesc o remuneraţie pentru activitatea prestată”, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, articole din Legea 78/2014 prevăd în mod expres faptul că voluntarii nu pot fi remuneraţi pentru activitatea lor, în timp ce articolul 4(e) statuează: „Activitatea de voluntariat nu substituie munca plătită. Mai mult, voluntariatul nu este echivalent cu practica profesională alocată studenţilor de la diverse specializări” (inclusiv Medicină).

„Iniţiatorii şi organizaţiile susţinătoare solicită Guvernului României o clarificare publică referitoare la baza legală şi diferenţierea între voluntariatul în sensul Legii nr. 78/2014 şi cel din sistemul de urgenţă care prevede şi o posibilă remunerare. În plus, se solicită schimbarea denumirii voluntarilor din sistemul de urgenţă, atunci când contextul sanitar va fi unul favorabil, pentru a elimina viitoare confuzii”, se mai menţionează în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS