2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRezultatele studiilor clinice ale vaccinului Pfizer, validate de o prestigioasă revistă ştiinţifică

Rezultatele studiilor clinice ale vaccinului Pfizer, validate de o prestigioasă revistă ştiinţifică

Rezultatele complete ale studiilor clinice ale vaccinului anti-Covid-19 realizat de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech au fost publicate azi de revista New England Journal of Medicine, cea mai prestigioasă revistă medicală din Statele Unite, informează AFP, citată de agerpres.

Editorii acestei reviste ştiinţifice au declarat într-un articol că rezultatele confirmă „un triumf” al vaccinului, în contextul în care un comitet de experţi convocat de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite a început azi să examineze în şedinţă publică datele produsului, cu scopul de a recomanda – sau nu – autorizarea comercializării sale.

Producătorii vaccinului au publicat ei înşişi rezultatele acestor studii clinice prin intermediul unor comunicate de presă emise pe 18 noiembrie, iar marţi, 8 decembrie, FDA a făcut publică propria sinteză detaliată a rezultatelor în privinţa eficienţei şi siguranţei vaccinului.

Eficiență foarte mare și lipsa efectelor secundare grave

Articolul publicat azi în New England Journal of Medicine confirmă eficienţa deosebit de ridicată a vaccinului Pfizer-BioNTech: persoanele vaccinate prezentau un risc cu 95% mai mic de a contracta Covid-19, maladia cauzată de noul coronavirus. Eficienţa a fost similară indiferent de vârsta, sexul, originea etnică, greutatea corporală a voluntarilor şi de prezenţa unor copatologii.

Studiul a confirmat, de asemenea, inocuitatea vaccinului. Efectele indezirabile, precum dureri în jurul zonei de injectare la nivelul braţului, oboseală şi dureri de cap, sunt frecvente, dar nicio problemă gravă de siguranţă nu a fost depistată în cadrul studiului clinic, care a recrutat până în prezent 44.000 de persoane, din care jumătate au primit vaccinul, iar cealaltă jumătate un placebo.

„Este un triumf”

Validarea de către un comitet de lectură alcătuit din cercetători independenţi de grupul Pfizer şi de FDA înseamnă o confirmare suplimentară a rezultatelor furnizate de studiul clinic şi reprezintă în acelaşi timp cel mai înalt nivel de validare ştiinţifică.

Doi reprezentanţi de la New England Journal of Medicine au subliniat în acelaşi editorial „anumite probleme minore” ale datelor, mai ales necunoaşterea capacităţii vaccinului de a preveni formele asimptomatice ale maladiei Covid-19.

Totuşi, ei au ajuns la următoarea concluzie: „Cu toate acestea, rezultatele studiului sunt suficient de impresionante pentru a rămâne valabile în oricare tip de analiză. Este un triumf”. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS