Sorana Cîrstea a făcut, în această după masă, o întreagă Românie mândră. Sportiva noastră a triumfat la Dubai, în turneul ITF cu premii în valoare de 100.000 de euro, după un meci absolut incredibil cu Siniakova, în finală. A fost o victorie muncită pentru Sorana, scor 2-1 (4-6, 6-3, 6-2), care astfel încheie anul 2020 en fanfare. Partida a durat două ore și patru minute.
Sorana a început perfect finala, cu un break chiar pe primul serviciu advers și s-a distanțat la 3-0. La scorul de 4-2, ceva în jocul sportivei noastre s-a întâmplat, pentru că nu a reușit să mai puncteze pe tabelă, timp în care adversara a obținut două break-uri și și-a adjudecat setul cu 6-4.
Actul secund a avut un start asemănător, cu un break al Soranei. De data aceasta, românca a jucat excelent, în special în lung de linie și a trimis meciul în decisiv după un 6-3. De menționat că în acest set au fost nu mai puțin de cinci break-uri.
Un decisiv perfect
Decisivul a fost controlat în totalitate de Cîrstea, care a jucat imperial și nu i-a dat nicio șansă adversarei. De la 1-1, Sorana s-a distanțat, treptat, la trei game-uri (5-2), iar meciul l-a închis la 6-3.
Acesta a fost unul dintre cele mai bune turnee reușite de sportiva noastră în 2020. Până în ultimul act, Sorana le-a învins pe Raina (2-1), Cocciaretto (2-0), Krejcikova (2-1) și Hercog (2-1).
Cirstea va urca după acest turneu, cel puţin până pe locul 82.
Citește și: Verstappen, cel mai rapid în primele antrenamente de la Abu Dhabi