Google a decis să-și lase angajaţii să lucreze de acasă până în luna septembrie a anului următor, prelungind cu câteva luni data la care aceştia ar fi trebuit să revină la birou, informează agerpres.
De asemenea, compania testează ideea unei „săptămâni de lucru flexibile”, după ce va fi sigur pentru angajaţi să revină la birou. Conform unui plan-pilot, angajaţii Google ar urma să lucreze cel puţin trei zile pe săptămână de la birou, iar restul zilelor de acasă.
„Testăm ipoteza că un model de lucru flexibil va conduce la o îmbunătăţire a productivităţii, colaborării şi bunăstării. Nicio companie de mărimea noastră nu a pus la punct un model de lucru hibrid, astfel încât suntem interesaţi să încercăm”, se arată într-un email trimis angajaţilor de Sundar Pichai, director general la Alphabet, firma-mamă a Google.
Este posibil ca şi alte companii să urmeze exemplul Google
Un lucru care nu este menţionat în email-ul trimis de Sundar Pichai este dacă Google va cere angajaţilor săi să se vaccineze împotriva coronavirusului înainte de a reveni la birou. Purtătorul de cuvânt Gina Scigliano a precizat că Google le-a recomandat angajaţilor să se vaccineze atunci când furnizorul lor de servicii medicale sau o autoritate locală din domeniul sănătăţii publice le va spune că există vaccinuri disponibile.
În luna martie a acestui an, Google a fost una dintre primele companii care a cerut angajaţilor să lucreze de acasă din cauza pandemiei. Anterior, Google a decis să amâne data la care angajaţii ar urma să revină la birou din luna ianuarie până în luna iunie 2021.
Este posibil ca şi alte companii să urmeze exemplul Google, care a fost un pionier pentru multe aspecte ce ţin de activitatea profesională la o companie de tehnologie. Spaţiile de birouri de tip deschis şi casual de la Google au devenit un model pentru o întreagă generaţie de start-up-uri, iar beneficiile oferite angajaţilor, precum gustări gratuite şi servicii suplimentare, s-au răspândit în rândul tuturor corporaţiilor.