2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProgramul de vaccinare al oficialilor de la Casa Albă, anulat de Donald Trump

Programul de vaccinare al oficialilor de la Casa Albă, anulat de Donald Trump

Donald Trump, președintele în funcție al Statelor Unite, a anulat planul prin care oficialii de la Casa Albă urmau să fie vaccinați împotriva Covid-19 cu prioritate, potrivit BBC.

Casa Albă anunțase anterior că principalii membri ai administrației Trump urmează să fie printre primele persoane vaccinate cu serul Pfizer-BioNTech, aprobat de Administrația pentru Alimente și Medicamente americană duminică.

Nu este clar de ce a luat președintele american această decizie

Donald Trump a spus, însă, că a cerut o „ajustare” a planului. Nu este clar de ce a luat președintele american această decizie, însă un potențial motiv ar putea fi criticile lansate pe rețele sociale.

Unul dintre obiectivele planului de vaccinare a oficialilor era acela de a crește încrederea publicului în vaccin

Unul dintre obiectivele planului de vaccinare a oficialilor era acela de a crește încrederea publicului în vaccin, spunea purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Ullyot – „Poporul american trebuie să aibă încredere că vor primi același vaccin sigur și eficient pe care îl primesc și oficialii de top ai guvernului Statelor Unite la sfatul profesioniștilor și conducerii instituțiilor de securitate națională”.

Donald Trump nu a fost, însă, de acord, și a precizat într-un mesaj pe Twitter că „angajații de la Casa Albă trebuie să primească vaccinul ceva mai târziu în cadrul programului. Îl vor primi mai repede doar dacă este absolut necesar. Am cerut să se facă această ajustare”.

Aprobarea vaccinului Pfizer este considerată un punct de cotitură în ce privește lupta împotriva pandemiei în Statele Unite, țara cea mai afectată, în care au murit aproape 300.000 de oameni din cauza bolii Covid-19.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS