8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn cutremur puternic a zguduit sudul Filipinelor

Un cutremur puternic a zguduit sudul Filipinelor

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a zguduit miercuri părţi din sudul Filipinelor, fără a fi raportate pe moment victime sau pagube, informează DPA.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în largul provinciei sudice Sarangani, a precizat Institutul de Vulcanologie şi Seismologie din Filipine (Phivolcs).

Cutremurul a fost resimţit puternic în oraşul General Santos, în municipalitatea Kiamba din provincia Sarangani şi în oraşul Tupi din provincia Cotababato de Sud, potrivit buletinului Phivolcs.

Institutul a avertizat asupra unor posibile replici ale cutremurului şi a îndemnat autorităţile să verifice clădirile şi alte infrastructuri pentru orice semne de avarie.

Săptămâna trecută, un seism cu magnitudinea 6,4 a lovit provincia estică Sorosogon, fără a fi raportate victime sau daune.

Filipine se află în aşa-numitul „Cerc de foc” al Pacificului, o zonă activă din punct de vedere geologic, afectată în mod regulat de cutremure şi erupţii vulcanice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS