Agenţia Americană pentru Medicamente (FDA) a publicat prima evaluare a vaccinului anti-Covid-19 de la Moderna, făcând astfel primul pas către aprobarea acestui ser în Statele Unite, scrie digi24.
FDA spune că, după ce a analizat rezultatele transmise de companie pentru mai mult de 30.000 de voluntari la faza a treia a testării, a ajuns la concluzia că vaccinul este sigur şi eficient.
La fel ca şi în cazul vaccinului Pfizer/BioNTech, decizia finală ar putea veni în 48 de ore de la publicarea acestui raport preliminar. Asta ar însemna ca joi să fie luată o decizie, iar vineri ar putea începe distribuţia vaccinului în Statele Unite.
Infrastructura e pregătită, iar serul Moderna e mai uşor de folosit, se păstrează la minus 20 de grade, nu la minus 70.
Vaccinul Moderna este eficient în proporţie de 94%. Dar în Statele Unite ar putea fi folosit pentru prima oară în masă, în afara studiilor clinice.
În Marea Britanie, serul Pfizer/BioNTech a dat reacţii adverse în prima zi. Potrivit evaluării, majoritatea efectelor adverse au apărut după a doua doză de vaccin şi cele mai multe dintre ele au fost la pacienţii tineri, nu la cei de peste 65 de ani.
91% dintre participanţii la studiu au spus că i-a durut locul în care au fost vaccinaţi. Aproape 70% au fost obosiţi, pe 63% i-a durut capul şi aprope 60% au avut dureri musculare. Dar, potrivit mai multor mărturii ale unor oameni care au participat la studii, toate durerile au dispărut rapid după ce au luat un calmant.