4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaCraiova: Poveste de iarnă la Teatrul Colibri

Craiova: Poveste de iarnă la Teatrul Colibri

În plin maraton online cu spectacole și ateliere de creație, reunite sub genericul Un an într-o poveste, Teatrul pentru copii și tineret Colibri vine și cu vestea bună a redeschiderii sălii de spectacole.

În acest week-end, craiovenii sunt așteptați la teatru cu un spectacol de colecție, Poveste de iarnă, a cărui premieră a avut loc în urmă cu trei decenii, chiar în luna decembrie.

Poveste de iarnă, în regia Adrianei Stamate, cu scenografia semnată de Eustațiu Gregorian, pe muzica lui Alexandru Iosub, se dezvăluie printr-o combinație magică între jocul actorilor de azi și vocile actorilor care o dăruiau publicului în 1990.

Așadar, sâmbătă, 19 decembrie, ora 18:00, și duminică, 20 decembrie, ora 11:00, spectacolul mai multor generații, Poveste de iarnă, mediază întâlnirea cu actorii: Emanuel Popescu, Alis Ianoș, Oana Stancu, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Robert Iovan, Cosmin Dolea, și cu vocile actorilor Costache Ionescu, Iulia Cârstea, Nuami Dinescu, Adriana Stamate, Mircea Hucan, Mircea Surdu.

Surprize pentru micuții spectatori

Și ca bucuria să fie deplină, Renii lui Moș Crăciun și-au anunțat prezența la spectacol, cu daruri și surprize, hotărâți să îi încurajeze pe cei mici să îi scrie moșului și să lase scrisorile în cutia magică din foyer-ul teatrului.

Între timp, rămânem conectați și online, deoarece Teatrul Colibri continuă serialul Un an într-o poveste, cu spectacole, ateliere de creație, tradiții de Crăciun și Anul Nou. care vor fi publicate pe pagina de facebook: Teatrul pentru copii și tineret Colibri, pe canalul YouTube – Teatrul Colibri, dar și pe site-ul instituției www.teatrulcolibri.ro.

Revenirea în sala de spectacole este urmare a hotărârii nr. 72 din 14 decembrie 2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al Județului Dolj, și impune ocuparea a 30% din  capacitatea sălii, numărul maxim admis de persoane fiind de 90.

Reguli de respectat

Pe lângă această regulă, anunțăm spectatorii că:

  • agenția de bilete se închide cu 15 minute înainte de începerea spectacolului;
  • purtarea măștii este obligatorie; 
  • accesul în sală se face cu 45 de minute înainte de începerea spectacolului, după măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor și efectuarea triajului observațional epidemiologic;
  • se stă doar pe rândurile pare, distanțarea fizică în sală făcându-se și prin păstrarea a 3 scaune libere între spectatori. Un adult poate sta lângă maximum 2 minori.

nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală modificată), precum și al celor cu temperatura peste 37,3°C!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS