Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis joi, la solicitarea cluburilor din Liga 1, suspendarea regulii conform cărora grupările erau obligate să înfiinţeze, începând cu sezonul următor, echipe de fotbal feminin.
„În Comitetul Executiv, la solicitarea cluburilor de Liga 1, s-a decis suspendarea deciziei de înfiinţare a unei echipe de fotbal feminin de senioare din sezonul următor pentru toate cluburile. Motivele care au fost aduse de către cluburile de Liga 1 se referă la lipsa de predictibilitate în ceea ce priveşte demararea următorului sezon competiţional. Noi, ca federaţie, ne dorim într-o formă comprimată să demarăm aceste campionate în primăvara anului viitor, astfel încât juniorii şi junioarele să îşi reia activitatea“, a afirmat Burleanu la finalul şedinţei, citat de Agerpres.
De la anu’ vine VAR-ul
Oficialul FRF a precizat că şi-ar dori implementarea sistemului de arbitraj video începând cu sezonul viitor al Ligii I.
„Începând cu următorul sezon competiţional ne dorim implementarea sistemului VAR. În momentul de faţă, furnizorul LPF trebuie să pună la dispoziţia arbitrilor simulatoarele pentru arbitri. În primele zile din ianuarie urmează să am o întâlnire cu preşedintele LPF“, a mai spus Răzvan Burleanu.
Citește și: Marius Avram și-a pus fluieru-n „cui“. Centralul s-a retras, oficial, din arbitraj