6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReprezentanţii PSD Dolj, nemulţumiţi de banii primiţi de la Guvern

Reprezentanţii PSD Dolj, nemulţumiţi de banii primiţi de la Guvern

În ultima rectificare bugetară, Guvernul a alocat Doljului sume infime, spun reprezentanţii PSD Dolj. Doljului i-a fost repartizată suma de 10.400 de lei din totalul de 717.329 de lei, deşi este unul dintre cele mai mari din ţară.

Reprezentanţii PSD Dolj sunt nemulţumiţi de modul în care judeţul a primit bani de la Guvern, după ultima rectificare bugetară. Doljului i-a fost repartizată suma de 10.400 de lei din totalul de 717.329 de lei, deşi este unul dintre cele mai mari din ţară. Discrepanţele sunt foarte mari între judeţe, de exemplu, judeţul Bihor a primit 44.771 de lei, judeţul Teleorman a primit 35.900 de lei, judeţului Giurgiu i-a fost repartizată suma de 32.048 de lei, Sibiul a luat suma de 30.165 de lei. Au fost şi judeţe cărora le-au fost repartizate sume mult mai mici. Judeţul Olt a primit 4.620 de lei, în timp ce Buzăului i-a fost repartizată suma de 2.800 de lei.

Conferinţă de presă, PSD Dolj

„Judeţul are nevoi în toate cele 111 de unităţi administrative. Guvernanţii ştiau acest lucru, fiindcă avem reprezentanţi în Guvern chiar din Dolj. Consider că este o bătaie de joc la adresa judeţului. Nu ştiu ce argumente au guvernanţii. Cele mai multe fonduri au fost alocate primăriilor şi consiliilor judeţebe conduse de membrii ai PNL, USR şi chiar UDMR. Împărţirea fondurilor este inechitabilă. Direcţia judeţeană pentru Protecţia Copilului Dolj încă mai aşteaptă banii de la Guvern. Şi judeţul nostru are nevoie de bani, fiindcă cei mai afectaţi vor fi oamenii, populaţia. Să sperăm că nu vom mai avea în viitor asemenea hotărâri de Guvern”, a declarat într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile.

Aeroportul din Craiova a primit o sumă infimă

Mihail Neaţu, vicepreşedinte CJ Dolj


Reprezentanţii PSD Dolj s-au arătat revoltaţi şi de faptul că Aeroportului din Craiova i-au fost alocaţi foarte puţini bani.

„Aeroportului din Craiova generează cele mai mari cheltuieli noncomerciale, care nu se recuperează, pentru a susţine un parteneriat strategic. Din 20.729 de mii, Craiovei i-au fost alocate 630 de mii de lei. Restul sumelor au mers în alte localităţi. Aşa sunt ei interesaţi de viitorul acestei zone?”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă vicepreşedintele CJ Dolj, Mihail Neaţu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS