1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeUNIC Imobiliare a sărbătorit 19 ani dăruind. Un tânăr a câștigat o garsonieră

UNIC Imobiliare a sărbătorit 19 ani dăruind. Un tânăr a câștigat o garsonieră

Compania UNIC Imobiliare a sărbătorit cei 19 ani împliniți chiar în această lună printr-un mod al său, unic. Dăruind. Și nu orice. După atâția ani, Nicu Răduț și echipa sa a hotărât să dea înapoi clienților ceva pentru care să fie ținuți minte o viață. O locuință. În urma unei tombole, cheile unei garsoniere au ajuns în mâinile unui tânăr de 23 de ani.

„Sunt 19 ani de când clienții noștri ne-au ajutat să fim ce suntem astăzi. Am primit, în toți acești ani, încrederea lor. Așa că anul acesta am vrut să le oferim și noi ceva cu adevărat special. Împreună cu dezvoltatorul cu care lucrăm, în blocul de pe Bulevardul Oltenia, 1D, unde UNIC s-a ocupat de vânzarea locuințelor, ne-am decis ă dăm unuia dintre cumpărători un bonus memorabil. O garsonieră, prin tragere la sorți. Și iată că premiul nostru a găsit un câștigător cum nu se putea mai frumos: un tânăr cu toată viața înainte, de numai 23 de ani, Radu Tureac. Radu a trecut prin încercări mari în acest an și a primit și o bucurie la sfârșit de an”, transmite Nicu Răduț, managerul UNIC Imobiliare.
Radu spune că părinții l-au ajutat să își cumpere un apartament în blocul de pe bulevardul Oltenia pentru a se muta singur. „Încă sunt sub stare de șoc. Am cumpărat un apartament cu ajutorul părinților, pentru a mă muta singur, și acum m-am trezit și cu o garsonieră. Mulțumesc, UNIC”.

20 de ani și mai memorabili

În 2021, UNIC va ajunge la două decenii de existență. Și pentru că este anul jubileului, Nicu spune că echipa și-a propus să aducă zâmbete clienților lună de lună:

„Vom face tot anul cadouri. Am hotărât la nivelul firmei să ne limităm cheltuielile la o sumă, iar restul banilor să îi putem direcționa către cadouri. Am primit atât de mult de la oameni, acum vrem să le oferim și noi și mai mult. Ne dorim să dăm cadou două garsoniere, dar vor fi și alte surprize în fiecare lună. Recunoștința nu este făcută doar din vorbe, recunoștința înseamnă fapte. Cunoaștem poveștile clienților noștri, sunt oameni care fac eforturi extraordinare. Unii oameni lucrează în străinătate ca să poată cumpăra un apartament aici, să vină înapoi acasă, la ei în țară. Merită toată aprecierea noastră. Deja din ianuarie vom începe să facem clienții noștri mai fericiți și mai plini de zâmbete”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS