2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn Cehia se mai intră doar din motive bine întemeiate și cu test PCR negativ

În Cehia se mai intră doar din motive bine întemeiate și cu test PCR negativ

Persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh numai pentru motive bine întemeiate, fiind excluse călătoriile în scop turistic, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis agerpres.

De asemenea, toate persoanele care călătoresc pentru motive bine întemeiate în Republica Cehia trebuie să completeze în prealabil Formularul electronic de localizare (Public Health Passenger Locator Form) disponibil la adresa www.prijezdovyformular.cz şi să prezinte la intrarea în Republica Cehia rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 ore.

Testul poate fi realizat şi în termen de cinci zile de la intrarea în Republica Cehia, timp în care persoana în cauză intră în autoizolare până la primirea rezultatului testării, subliniază MAE.

Categorii ce fac excepție

Totodată, sunt exceptate de la obligativitatea completării formularului electronic de localizare şi de la prezentarea rezultatului negativ al testării pentru Covid-19 următoarele categorii de persoane:

* persoanele care călătoresc pe o durată de cel mult 24 ore în Republica Cehă, pentru probleme care reclamă un grad ridicat de urgenţă;

* persoanele aflate în tranzit, cu condiţia ca persoana în tranzit să prezinte o dovadă în acest sens, iar durata tranzitului pe teritoriul ceh să nu depăşească 12 ore;

* transportatorii internaţionali, cu condiţia să fie în posesia următoarelor documente: confirmarea calităţii de lucrător în domeniul transporturilor internaţionale, permis de conducere profesionist, contract de muncă;

* titularii de paşapoarte diplomatice care călătoresc în Cehia pentru o perioadă mai mică de 14 zile, în interes de serviciu;

* lucrătorii şi elevii / studenţii transfrontalieri, cu condiţia să fie în posesia unei dovezi în acest sens.

Test sau carantină

Cetăţenilor şi rezidenţilor din statele şi regiunile cu risc scăzut de infecţie (Franţa, Grecia, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Malta, Insulele Azore şi Madeira, precum şi Insulele Canare şi Insulele Baleare) care sosesc în Republica Cehă în scop de muncă sau educaţie nu le este permisă începerea activităţii la locul de muncă sau instituţia de învăţământ fără a prezenta în prealabil rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2. În lipsa rezultatului negativ al testării, persoana interesată se poate prezenta la locul de muncă /unitatea de învăţământ numai după 14 zile de la sosirea în Republica Cehia.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965 şi 00420 257 530426, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 00420 607 078501.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51905 şi praga.mae.ro. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS