2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Acțiuni de verificare a măsurilor anti-COVID

Olt: Acțiuni de verificare a măsurilor anti-COVID

În ultimele 24 de ore, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, au fost verificate zonele aglomerate, centrele comerciale dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

La activităţile de verificare desfășurate ieri au participat peste 210 forţe de ordine, fiind verificate 125 de societăți comerciale, precum şi 47 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 650 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 65 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 5.500 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS