2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalNicușor Bancu: „Sperăm să obţinem punct sau puncte la CFR Cluj“

Nicușor Bancu: „Sperăm să obţinem punct sau puncte la CFR Cluj“

Căpitanul Universității Craiova, Nicușor Bancu, a explicat cu greu înfrângerea cu FCSB, scor 0-2, înregistrată vineri seară pe „Ion Oblemenco“.

„Până să marcheze ei am dominat meciul, ne-am creat ocazii. Ei ne-au taxat la prima ocazie. Ne-am debusolat, am primit şi golul al doilea şi am căzut. Noi am fost montaţi foarte bine. Dacă reuşeam să marcăm, alta era soarta meciului. Nu este vina doar a celor din atac că nu s-a marcat în această seară. Dacă eram mai concentraţi în apărare, poate obţineam cel puţin un egal. Sperăm să obţinem punct sau puncte la CFR Cluj. Important este acolo să nu pierdem“, a spus Bancu.

Mateiu a fost scos din lot de Papură. Bancu: „Nu este niciun conflict!“

Nicușor Bancu a vorbit și pe tema absenței lui Alexandru Mateiu, unul dintre jucătorii apreciați ai Științei, dar care a fost scos din lot de antrenor cu puțin timp înainte de startul meciului cu FCSB. Se pare că Mateiu ar fi comentat când nu s-ar fi regăsit printre titulari, fapt care l-a enervat la Corneliu Papură.

„Nu este niciun conflict, aceasta a fost decizia antrenorului. Sper să se rezolve şi să revină cât mai repede la prima echipă. Acum a avut câteva meciuri mai slabe şi acest lucru l-a costat“, a explicat Nicușor Bancu.

Liga 1, etapa a 14-a:

Marţi, 15 decembrie: Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș 3-0, FC Viitorul – FC Botoșani 1-2.
Miercuri, 16 decembrie: Poli Iași – Academica Clinceni 0-0, FC Argeş – AFC Hermannstadt 2-2, FC Voluntari – Chindia Târgoviște 0-2.
Joi, 17 decembrie: Sepsi Sf. Gheorghe – UTA Arad 3-0, Dinamo – CFR Cluj 0-2.
Vineri, 18 decembrieUniversitatea Craiova – FCSB 0-2.

Clasament:

1.FCSB 33 puncte (golaveraj 36-14)
2.„U“ Craiova 31 (19-9)
3.CFR Cluj 30 (18-6)
4.Sepsi 26 (23-12)
5.Clinceni 24 (15-9)
6.Chindia 19 (10-10)
7.Viitorul 17 (19-18)
8.Botoșani 17 (20-21)
9.UTA 17 (13-19)
10.Dinamo 15 (17-17)
11.Hermannstadt 15 (16-20)
12.Voluntari 14 (19-24)
13.Astra 13 (15-21)
14.Mediaș 13 (18-26)
15.Iași 11 (13-35)
16.Argeș 10 (12-22)

Etapa viitoare:

Sâmbătă, 19 decembrie – ora 15.00: Chindia Târgoviște – FC Argeș, ora 20.30: Gaz Metan Mediaș – FC Viitorul.
Duminică, 20 decembrie – ora 14.00: AFC Hermannstadt – Poli Iași, ora 16.30: FC Botoșani – FC Voluntari, ora 21.00: Academica Clinceni – Dinamo.
Luni, 21 decembrie – ora 17.30: UTA Arad – Astra Giurgiu, ora 20.30: FCSB – Sepsi.
Marți, 22 decembrie – ora 21.00: CFR Cluj – Universitatea Craiova.

Citește și: Liga 1 | Supărare mare în Bănie după „U“ Craiova – FCSB 0-2

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS