Universitatea Craiova a susținut astăzi conferința de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj, din Ardeal, iar „vocea vestiarului“ a fost Ștefan Vlădoiu. Tânărul fundaș al Științei a afirmat că alb-albaștrii au suferit după înfrângerea cu FCSB din etapa trecută și că vor să se refanșeze în fața fanilor printr-un succes în Gruia.
„Ne așteaptă o partidă foarte grea, cu o echipă foarte experimentată, care cu siguranță o să-și vândă foarte scump pielea. Noi trebuie să mergem la Cluj și să dăm totul pe teren, pentru că numai așa vom obține cele trei puncte. Sperăm să câștigăm și să intrăm în vacanță cu un moral bun. Totul este diferit de la un meci, la altul. La ei am reușit să câștigăm cu 3-2, iar acasă am pierdut cu 3-1. Vrem o revanșă pentru că ne-au ‘furat’ campionatul. Mergem la Cluj cu gândul să câștigăm și să le dedicăm victoria fanilor noștri, să ‘spălăm’ înfrângerea cu FCSB“, a declarat fotbalistul care pe 28 decembrie va împlini 22 de ani.
„Trebuie să trecem și peste acest eșec cu FCSB“
„Fane“ a subliniat că atmosfera din vestiarul Universității Craiova după meciul cu FCSB nu a fost deloc una plăcută. Dar a punctat că toată lumea este concentrată acum pe jocul contra campioanei.
„Trebuie să trecem și peste acest eșec cu FCSB. A fost foarte dureros pentru noi! În prima repriză am făcut un joc destul de bun, am avut trei-patru situații foarte bune să înscriem. Nu am reușit să o facem. Ei au reușit să înscrie la prima ocazie, la primul șut pe poartă. De acolo s-a scris practic soarta meciului. Toată lumea era dezamăgită, dar nu erau prea multe de spus. Trebuie să uităm cât mai repede a doua repriză“, a spus Vlădoiu.
Întrebat de titlu, acesta a spus: „Noi ne gândim în primul rând la următorul meci și o să vedem la final unde ne aflăm“.
Ștefan Vlădoiu: „Am avut tot timpul încredere în mine“
Fundașul vâlcean, evaluat acum la 800.000 de euro, a vorbit și despre ascensiunea lui din acest sezon. Vlădoiu a explicat care au fost factorii care l-au ajutat să se impună titular.
„Am avut tot timpul încredere în mine și m-am pregătit foarte bine. Indiferent dacă am fost să joc un meci la echipa a doua sau am mers să mă antrenez la echipa a doua, tot timpul am dat 100%. Cred că ăsta a fost unul dintre atuurile mele. Sunt genul care să și-o ia în cap, îmi văd de treabă. Sunt foarte corect cu mine și văd ce fac bine și ce nu. În rest, lumea e liberă să-și dea cu părerea“, a comentat Ștefan Vlădoiu.
Partida CFR Cluj – Universitatea Craiova contează pentru etapa a 15-a a Ligii 1. Derbiul este programat marți, 22 decembrie, de la ora 21.00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“.
Citește și: Nicușor Bancu: „Sperăm să obţinem punct sau puncte la CFR Cluj“