Cântăreața americană și actrița Ariana Grande a anunțat într-o postare pe Instagram că s-a logodit, anunță hotnews.
Grande s-a logodit cu agentul său imobiliar, Dalton Gomez, cântăreața postând mai multe fotografii pe Instagram în care se vede un inel cu perle și diamante pe mâna ei stângă.
„Pentru întotdeauna și-apoi mai mult”, a scris aceasta în descrierea imaginilor.
Grande, în vârstă de 27 de ani, a început să se vadă cu Gomez de mai puțin de un an, cuplul locuind în prezent la casa din Los Angeles a cântăreței.
„Nu ar putea fi mai fericiți, sunt pur și simplu atât de entuziasmați. Este o perioadă fericită pentru ei și părinții lor sunt încântați”, a declarat un apropiat al celor doi pentru revista People.
Cântăreața a fost logodită anterior cu comicul și actorul american Pete Davidson, dar cei doi s-au despărțit în urmă cu doi ani.
Împreună de la începutul anului
În luna februare a acestui an, aceasta a fost văzută de paparazzi sărutându-se cu Gomez într-un restaurant din Lost Angeles.
Câteva luni mai târziu aceștia au apărut pentru prima dată împreună în public în videoclipul melodiei „Stuck with U” realizat în colaborare cu cântărețul canadian Justin Bieber.
Luna următoarea cei doi și-au oficializat relația și pe Instagram, când Grande a postat o fotografie cu noul său iubit pe platforma social media.
Gomez a fost crescut în sudul Californiei și lucrează în domeniul proprietățilr imobiliare de lux.