Un barbat a ajuns ieri in stare grava la spital, dupa ce s-a rasturnat cu masina intr-o prapastie adânca de aproximativ cinci metri. Mircea Victor Angelescu, de 41 de ani, director al Directiei Monumentelor Istorice si Muzeelor a Ministerului Culturi, se indrepta cu masina personala, cu numarul de inmatriculare B-28-NSY, pe DN 7, de la Bucuresti spre Râmnicu Vâlcea. Din cauza vitezei excesive intr-o curba periculoasa de pe Dealul Negru, masina a derapat, s-a lovit de un parapet de beton, dupa care s-a rostogolit, cazând in gol de la o inaltime de aproximativ cinci metri.
Soferul a suferit rani grave si a fost transportat la Spitalul Judetean Vâlcea. Dupa mai multe analize a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism toracic si fractura la unul dintre membrele inferioare, dupa care a fost transportat la Spitalul de Urgenta Floreasca din Bucuresti.
Echipa operativa care s-a deplasat la fata locului a constatat ca Mircea Victor Angelescu nu a adaptat viteza intr-o curba periculoasa, a derapat si s-a rostogolit in prapastie.