2.3 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia: 25.840 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

România: 25.840 de teste, efectuate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.656.714  teste. Dintre acestea, 25.840 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.825 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.015 la cerere.

Pe teritoriul României, 38.819 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.248 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.126 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 161 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.942 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 569 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 22 decembrie a.c., 7.008 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.207.510 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS