6.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024

Ruladă din carne de porc

Ingrediente: 600 g carne de porc (muşchi), 100 g piept de pui, 60 g ciuperci, 2 ouă, 1 ardei iute roşu, 1 legatura ceapă verde, 4 felii bacon, 4-5 linguri ulei, sare, piper, condimente pentru gril

Mod de preparare:

Muşchiul se spală, se zvântă și se taie într-o felie subţire de carne, de 1-1,5 cm, care să se poată rula. Se bate puţin cu ciocanul de şniţele şi se condimentează.

Pieptul de pui se taie fâşii, care se prăjesc într-o tigaie cu puţin ulei. Se presară cu un praf de sare şi piper şi se lasă deoparte.

Ciupercile se curăţă, se spală şi se fierb în apă cu sare, 5-6 minute. Ouăle se bat și se amestecă cu ceapa verde, ardeiul iute tocat, sare şi ciupercile cubuleţe. Se răstoarnă într-o tigaie încinsă cu o lingură de ulei şi se prăjește la foc potrivit.

Pe felia de carne se pune omleta, iar pe mijloc se pun fâşiile din piept înfăşurate în bacon.

Se rulează carnea, se leagă cu aţă, se unge cu ulei şi se aşază într-o tavă pentru copt. Se adaugă 100 ml apă şi se coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 30 de minute.

Cu 5 minute înainte de a fi gata, se desfac aţele şi se stropeşte friptura cu sosul din tavă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS