-1.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFamilia unui pacient COVID a aflat după trei zile că acesta a murit la spital

Familia unui pacient COVID a aflat după trei zile că acesta a murit la spital

Rudele unui pacient cu COVID-19, care fusese internat la Spitalul Județean Brașov, au aflat că bărbatul a murit abia după trei zile, în condițiile în care știau că starea lui de sănătate se îmbunătățise, potrivit stirileprotv.ro.

Familia a fost trimisă la trei spitale până să descopere că bărbatul a murit.

Fiul aflase vineri de la o asistentă că bărbatul se simte mai bine

Fiul bărbatului aflase vineri de la o asistentă că omul, internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean, se simte mai bine. Dar sâmbăta și duminică nu le-a mai răspuns nimeni la telefon.

Luni, un medic le-ar fi spus rudelor că pacientul ar fi fost transferat la spitalul din cartierul Tractorul, dar nu l-au găsit. Și au fost trimiși către o a treia unitate sanitară. Însă nici urmă de bolnav.

Într-un final, o asistentă s-a oferit să îi ajute și a aflat că persoana căutată era la morgă.
Spitalul Județean Brașov face acum o anchetă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS