-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentExplozie la un gazoduct din Sinaiul de Nord

Explozie la un gazoduct din Sinaiul de Nord


O explozie s-a produs joi la o conductă de gaz din regiunea Egiptului, Sinai de Nord, a declarat o sursă de securitate pentru AFP, potrivit arabnews.com.

„O explozie s-a produs joi seară la gazoductul principal care alimentează oraşul Al-Arish, în zona Sabika, la vest” de capitala provinciei Sinaiul de Nord, a precizat sursa.

Explozia nu a făcut victime şi „nu va afecta aprovizionarea oraşului cu gaz”, a afirmat într-un comunicat guvernatorul provinciei Sinaiul de Nord, Mohamed Abdel Fadil Shousha.

Cauzele exploziei urmează să fie stabilite.

Martori au declarat că fumul şi flăcările erau vizibile la 30 de kilometri depărtare de Al-Arish.

Pe de altă parte, forţele de securitate au fost aduse pentru operaţiuni de curăţare a zonei şi a fost deschisă o anchetă, potrivit comunicatului.

În februarie, organizaţia jihadistă Stat Islamic (SI), foarte activă în Peninsula Sinai, a revendicat un atentat împotriva unui gazoduct la 80 de kilometri est de Al-Arish.

De mai mulţi ani, forţele egiptene încearcă să pună capăt insurecţiei din Sinai, desfăşurată de ramura locală a SI.

Atacurile s-au înmulţit după destituirea în 2013 preşedintelui islamist egiptean Mohamed Morsi de către armată.

Cu începere din februarie 2018, autorităţile efectuează o operaţiune pe întreg teritoriul Egiptului împotriva militanţilor islamişti, axată în principal în nordul Peninsulei Sinai şi deşertul occidental.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS