2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Razie de proporții și amenzi de 36.000 de lei

Dolj: Razie de proporții și amenzi de 36.000 de lei

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii doljeni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U. Dolj, D.S.V.S.A şi I.T.M. Dolj, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. La aceste activităţi au participat 460 de efective.

În cadrul acţiunilor, poliţiştii doljeni au verificat modul în care sunt respectate prevederile Lg 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19.

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 160 de societăți comerciale, 180 de locaţii de interes, 160 de mijloace de transport, fiind legitimate totodata aproximativ 3.400 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 119 sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 36.000 de lei, dintre care 112 sanctiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție.

”Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS