2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele Klaus Iohannis va efectua marţi o vizită oficială în Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua marţi o vizită oficială în Republica Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, marţi, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia omologului său moldovean, Maia Sandu, anunță agerpres.

Aceasta va fi prima vizită la nivel înalt primită, la Chişinău, de Maia Sandu, după preluarea mandatului de preşedinte, în urma alegerilor din 15 noiembrie din Republica Moldova.

Vizita şefului statului român la Chişinău va oferi cadrul pentru transmiterea unui puternic mesaj de susţinere pentru noul preşedinte al Republicii Moldova, într-un moment istoric pentru parcursul european al ţării vecine, precum şi un mesaj de sprijin pentru cetăţenii moldoveni în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de consolidare atât a parcursului european, cât şi a relaţiilor privilegiate cu România, informează Administraţia Prezidenţială.

Conform unui comunicat transmis AGERPRES, din această perspectivă, în cadrul vizitei vor fi abordate aspecte concrete referitoare la sprijinul României pentru cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19, şi respectiv pentru susţinerea dezvoltării economice şi sociale a ţării vecine.

Totodată, cei doi preşedinţi urmează să adopte o Declaraţie comună prin care se urmăreşte consolidarea parteneriatului strategic bilateral, reafirmând relaţia specială dintre Bucureşti şi Chişinău la aniversarea, în 2020, a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum şi angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european şi de a implementa reformele democratice necesare în acest sens, precizează sursa citată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS