6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCîţu: Am găsit o soluţie pentru ca măsura amânării ratelor la bănci să fie prelungită

Cîţu: Am găsit o soluţie pentru ca măsura amânării ratelor la bănci să fie prelungită

Premierul Florin Cîţu a declarat astăzi că a găsit o soluţie care să permită românilor care au fost şi sunt încă afectaţi de criză să poată să beneficieze în continuare de amânarea ratelor la bănci, potrivit Agerpres.

„Am avut, pentru că ştiu că este tot de interes public, discuţii, în toată această perioadă şi se consolidează referitor la amânarea ratelor la bănci. Ştiţi foarte bine că există o decizie a EBA, Autoritatea Bancară Europeană, care spune că se pot amâna aceste rate până la 9 luni. În acest moment, am găsit o soluţie, zic eu, pe care o vom prezenta, prin care vom putea să prelungim pentru anumite categorii această facilitate.

Sper ca în zilele următoare să avem detaliile. O să venim şi cu această ordonanţă public, dar vreau să îi asigur pe români că am lucrat în această perioadă şi ne apropiem de o soluţie care să permită celor care au fost şi sunt încă afectaţi de această perioadă de criză să poată să beneficieze în continuare, sau alţii care au fost afectaţi mai târziu să beneficieze de această facilitate”, a spus Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că detaliile acestui act normativ vor fi prezentate în zilele următoare.

„Este o soluţie care intră în acel şablon pe care ni l-a dat Autoritatea Bancară Europeană”, a menţionat premierul. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS