-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalFinanțare de 1 miliard de lei pentru modernizarea sistemului de apă și canal

Finanțare de 1 miliard de lei pentru modernizarea sistemului de apă și canal

Operatorul de serivicii de apă canal APAREGIO Gorj SA a semnat contractul de finanțare pentru un proiect major. Este vorba de PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APA SI APĂ UZATĂ ÎN JUDEȚUL GORJ, cod SMIS 144635, contract a cărui valoare totală este de 1.080.673.346,54 lei inclusiv TVA.

Finanțarea nerambursabilă asigurată este de 839.103.597,57 lei, echivalentă cu 92% din valoarea totală eligibilă aprobată. Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa prioritară 3. Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific 3.2. prin care se urmărește promovarea investiţiilor în domeniul apei şi apei uzate pentru îndeplinirea priorităţilor din Tratatul de Aderare referitoare la epurarea apelor uzate şi calitatea apei destinate consumului uman.

Cofinanțare de 2% din partea UAT-urilor

Valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului este de 2% din partea UAT beneficiare, iar SC APAREGIO GORJ SA trebuie să acopere 6% din costurile eligibile. Proiectul vizează investiții pentru următoarele unități teritorial-administrative beneficiare: Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Bumbești-Jiu, Târgu-Carbunești, Țicleni, Novaci, Tismana, Turceni, Peștișani,Turcinești.

Investițiile se vor realiza prin intermediul celor 26 contracte de lucrări, două contracte de furnizare si 4 contracte de servicii cuprinse in proiect. Pentru 1 contract furnizare, două contracte servicii și 5 contracte lucrări a început deja procedura de atribuire – licitație deschisă, documentațiile fiind publicate in sistemul electronic al achizițiilor publice. Termenul pentru implementarea acestui proiect este 31.12.2023. Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS