Dacă în ultima perioadă, societatea civilă din Craiova dă semne că se coalizează, ușor-ușor, împotriva unui inamic comun numit poluare, instituțiile care ar trebui să se preocupe de protecția mediului și cetățeni fie bâjbâie, fie aruncă de la unele la altele grenada.
În Ajunul Crăciunului, stațiile independente de monitorizare a calității aerului din Craiova au indicat din nou valori extreme. Iar de această dată nu a mai fost vorba de un singur senzor independent, ci de două rețele diferite, fiecare cu mai mulți senzori.
Dar în timp ce poluarea sufocă orașul, Primăria Municipiului Craiova își declină senin responsabilitatea și trimite toate reclamațiile la Garda de Mediu, „singura instituție de control abilitată”. În același timp, tot Primăria anunță că orașul „se pregătește să devină oraș verde, fiind primul municipiu din țară și printre puținele din Europa care are un plan concret de acțiune pentru provocările actuale legate de mediu”.
Primăria se laudă cu plan de acțiune pentru mediu, dar aruncă problema la Gardă
Primăria scrie, într-un răspuns către Gazeta de Sud, că a transmis toate sesizările cetățenilor privind poluarea aerului din Craiova către Garda de Mediu, „singura instituție de control abilitată în județul Dolj”.
„Instituțiile abilitate în identificarea surselor de poluare a aerului și contracararea depășirilor valorilor admise sunt Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Dolj și Agenția pentru Protecția Mediului Dolj. Referitor la măsurile concrete pentru rezolvarea problemei poluării aerului în zonă, în funcție de sursa poluării, după identificare, instituțiile abilitate pot impune măsuri concrete de rezolvare a acestei probleme”, ne-a răspuns administrația locală când am solicitat o luare de poziție cu privire la problema poluării din oraș.
Pe de altă parte, la mijlocul lunii decembrie, tot Primăria este cea care anunța en fanfare că e prima din țară care are plan de acțiune pentru un green city: „CRAIOVA TRECE PE VERDE! Craiova se pregătește să devină oraș Verde. Suntem primul municipiu din țară și printre puținele din Europa care are un plan concret de acțiune pentru provocările actuale legate de mediu. Este vorba despre Planul de Acțiune Orașe Verzi pentru municipiul Craiova – Green City Action Plan, un proiect al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, la care Primăria Craiova a aderat anul trecut.
Acest plan include obiective strategice care integrează îmbunătăţirea calităţii vieţii, sănătatea, educaţia, dezvoltarea socială şi protecţia mediului. Astfel, municipiul Craiova devine membru al unui club select din care fac parte 43 de orașe din 21 țări din Europa, Asia sau Africa, ce au beneficiat de un program dezvoltat de BERD”, transmitea Primăria Craiova.
În acest timp, unii cetățeni care au sunat în ultima vreme la telefonul cetățeanului pentru a sesiza probleme legate de poluare au fost informați că trebuie să sune la Garda de Mediu. Cum creșterea emisiilor poluante are loc în special seara și în timpul nopții, iar Garda de Mediu nu are program în această perioadă, oamenii nu mai știu cui să se adreseze.
Două rețele de senzori independenți pun presiune pe autorități
De la prima abordare a subiectului valorilor extreme ale poluanților în Gazeta de Sud, mai mulți cetățeni și-au achiziționat din banii lor senzori pe care i-au montat în diverse locuri din Craiova. De asemenea, două companii locale s-au implicat în această luptă împotriva poluării și au instalat, de asemenea, mai mulți senzori în oraș. Astfel, în acest moment, Craiova are atât senzori UradMonitor, cât și senzori Airly. Ambele companii au produse certificate, iar senzorii lor sunt utilizați la nivel internațional.
În Ajunul Crăciunului, atât senzorii Urad, cât și senzorii Airly indicau un nivel mare de poluare în oraș. Ba chiar, pe harta senzorilor independenți, Craiova se afla, la un moment dat, pe primul loc la nivel național în privința nivelului de poluare.
Dintre stațiile de monitorizare ale Agenției pentru Protecția Mediului Dolj, doar cea de la Billa era, și ea, pe roșu.
Stațiile APM nu înregistrează valorile celor mai periculoase particule poluante
Cum se explică faptul că restul stațiilor „oficiale” nu înregistrau aceleași valori? Conform site-ului calitateaer.ro, unde sunt înregistrate datele stațiilor APM, acestea nu înregistrează valori PM 2,5, ci doar PM 10.
Particulele în suspensie 2,5 sunt particule fine, fiind mai periculoase, conform studiilor, decât PM 10, deoarece, având o dimensiune foarte mică, ele pot pătrunde mai adânc în plămâni, cauzând inflamații și boli ale acestora. Există date conform cărora PM 2,5 cresc în mod îngrijorător și riscul de accident vascular cerebral.
Gazeta de Sud a solicitat clarificări Agenției de Mediu Dolj în privința lipsei din măsurători a nivelului PM 2,5, în condițiile în care instituția spune că nu ia în calcul senzori independenți pentru că nu sunt gestionați de aceasta. Până la această dată, nu am primit un răspuns.
Pe același subiect:
Poluare terifiantă miercuri noapte în Bariera Vâlcii. Craiovenii au respirat moarte curată
Craiova poluată: După ce a zis ca nu a găsit nimic, Garda de Mediu a găsit, totuși, ceva
Garda de Mediu anunță control la Termo. APM explică de ce nu are stație de monitorizare în zonă