Un protest spontan a avut loc azi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Botoşani. Peste 20 de angajaţi și-au manifestat nemulţumirea faţă de neacordarea zilelor libere pentru orele suplimentare efectuate, dar şi faţă de neplata stimulentelor de risc pentru o parte din personalul care a lucrat cu pacienţi Covid-19, scrie agerpres.
Liderul sindical, Doina Matei, susţine că managerul instituţiei, Cristina Bahrin, care ocupă interimar această funcţie, creează „un climat ostil” în unitate şi refuză să se consulte cu sindicatul şi reprezentanţii salariaţilor în deciziile pe care le ia.
Managerul crede că salariații sunt manipulați
Managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, Cristina Bahrin, care ocupă această funcţie din luna august, consideră că salariaţii sunt manipulaţi, iar scopul protestului este acela de a o înlocui din funcţie.
Primarul va analiza situația
Spitalul TBC se află în subordinea Consiliului Local al municipiului Botoşani, iar primarul Cosmin Andrei a ajuns în mijlocul protestatarilor. El a acceptat să ia în calcul înlocuirea actualului manager.