Peste o mie de persoane, verificate de polițiștii din Mehedinți în ultimele 24 de ore. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.
Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Astfel, în cadrul acestor acțiuni au fost derulate activități de verificare atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare, vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2, fiind verificate 1000 de persoane și peste 45 societăți comerciale. Potrivit IPJ Mehedinți, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. De asemenea, în trafic au fost verificate peste 100 de mijloace de transport persoane.
Peste o mie de persoane, verificate de polițiștii din Mehedinți. Când este permisă circulația persoanelor în intervalul orar 23.00-05.00
- • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.