Direcția de Sănătate Publică Gorj va aduce luni în Gorj primele doze de vaccin anti-coronavirus. Specialiștii DSP Gorj vor ridica luni de la Craiova și dozele de vaccin anti-COVID pentru județul Mehedinți, după care le vor trimite la Drobeta Turnu-Severin.
Fiecărui județ i-au fost repartizate câte 975 de doze de vaccin. În mod normal luni dimineață ar trebui să înceapă campania de vaccinare cel puțin la nivelul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, după care și la restul centrelor din județ. Potrivit conducerii unității medicale din Târgu Jiu, vaccinarea la Spitalul Județea va debuta în jurul orei 12.00.
Vor fi vaccinate numai cadre medicale înscrise pe siteul de specialitate. Din cei 1.332 de angajați ai unității spitalicești, doar 550 au optat pentru vaccinare. Este vorba însă atât de cadre medicale, cât și de personal TESA. La Spitalul Județean din Târgu Jiu vor fi deschise două cabinete unde va fi administrat vaccinul anti-COVID.
Ajung primele doze de vaccin anti-COVID în Gorj. 20 de centre de vaccinare
La nivelul județului Gorj, campania de vaccinare a personalului care se încadrează în prima etapă a vaccinării va debuta în data de 4 ianuarie. Cetățenii județului Gorj trebuie să știe că la nivel județean a fost constituit un nucleu județean de coordonare a campaniei de vaccinare, fiind, totodată, stabilite 20 de centre de vaccinare, astfel: Târgu Jiu – 4 centre; Bălești – 1 centru; Novaci – 2 centre; Bumbești- Jiu – 2 centre; Tismana – 1 centru; Târgu Cărbunești – 2 centre; Motru – 2 centre; Bâlteni – 1 centru; Stoina – 1 centru; Rovinari – 1 centru; Turceni – 1 centru; Runcu – 1 centru și 1 centru de vaccinare mobil.
De asemenea, pentru fiecare centru de vaccinare stabilit, a fost desemnat personal specializat care să asigure desfășurarea procesului de vaccinare în condiții optime. Serviciul de Telecomunicații Speciale a lansat o platformă online de programare pentru vaccinare unde, totodată, pot fi găsite toate detaliile procesului de vaccinare.
În prezent, programările în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ sunt disponibile doar pentru persoanele din etapa I de vaccinare, urmând să fie operaționalizată și secțiunea de programare pentru celelalte categorii de persoane.
Cum va funcționa centrul mobil
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj adresează rugămintea tuturor cetățenilor să se informeze din surse sigure despre toate detaliile procesului de imunizare împotriva virusului SARS-CoV-2 și să urmărească informările transmise de autoritățile responsabile. Pentru informare corectă a populației, Guvernul României a creat și o pagină în rețeaua de socializare Facebook (RO Vaccinare). Aici se pot găsi cu ușurință detalii despre Campania de imunizare.
Potrivit ISU Gorj, centrul mobil de vaccinare se va adresa persoanelor care au acces limitat la centrele clasice de vaccinare.