5.9 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriElectrica a încheiat procesul de fuziune a celor trei companii de distribuţie

Electrica a încheiat procesul de fuziune a celor trei companii de distribuţie

Electrica a finalizat cu succes prima etapă a fuziunii prin absorbţie a celor trei companii de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului, care, de la 1 ianuarie 2021, au devenit Distribuţie Energie Electrică România SA (DEER), informează compania printr-un comunicat.

Fuziunea prin absorbţie a societăţilor de distribuţie a energiei electrice din cadrul Grupului Electrica a fost aprobată de principiu de Consiliul de Administraţie al Electrica în şedinţa din data de 27 mai 2020, hotărârea fiind un pas important în planul de implementare a Strategiei Grupului pentru perioada 2019-2023.

Prin fuziunea Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord, a SDEE Transilvania Sud şi a SDEE Muntenia Nord, noua companie Distribuţie Energie Electrică România va opera 198.988 km de linii electrice, în 18 judeţe, din trei zone geografice ale ţării, reprezentând 40,7% din teritoriul României, şi va deservi peste 3,8 milioane de utilizatori.

DEER este responsabilă pentru distribuţia energiei electrice în următoarele judeţe:

  • Cluj,
  • Maramureş,
  • Satu Mare,
  • Sălaj,
  • Bihor,
  • Bistriţa-Năsăud,
  • Braşov,
  • Alba,
  • Sibiu,
  • Mureş,
  • Harghita,
  • Covasna,
  • Prahova,
  • Buzău,
  • Dâmboviţa,
  • Brăila,
  • Galaţi,
  • Vrancea.

La nivel regional, vor exista optsprezece sucursale, cu sediile în:

  • Cluj-Napoca,
  • Oradea,
  • Baia Mare,
  • Satu Mare,
  • Bistriţa,
  • Zalău,
  • Braşov,
  • Sibiu,
  • Alba Iulia,
  • Târgu Mureş,
  • Miercurea Ciuc,
  • Sfântu Gheorghe,
  • Ploieşti,
  • Brăila,
  • Galaţi,
  • Buzău,
  • Târgovişte,
  • Focşani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS