0.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Șofer reținut după ce ar fi provocat un accident rutier cu victime

Gorj: Șofer reținut după ce ar fi provocat un accident rutier cu victime

Un bărbat, de 50 de ani, din comuna Plopșoru, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, a ajuns aseară în arestul IPJ Gorj.  

Potrivit polițiștilor, bărbatul care conducea ieri un autoturism pe DN 66 Plopșoru, la efectuarea manevrei de mers înapoi, a intrat în coliziune cu o mașină condusă de un tânăr, de 31 de ani, din orașul Filiași. Acesta pentru a evita impactul ar fi virat și a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorul auto de 31 de ani și a trei persoane, pasageri în autoturism, cu vârste cuprinse între 29 și 63 de ani, din orașul Filiași, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto de 50 de ani, a rezultat o concentrație de 1.05 mg/l alcool pur in aerul expirat. În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS