Noul an a început cu programări pentru vaccinarea anti Covid în rândul personalului medical din spitale. Managerii unităților spun că procedura decurge foarte bine și nu s-au înregistrat reacții adverse la persoanele vaccinate. Medicii încurajează oamenii să fie deschiși la vaccinare, pentru ca viața să revină la normalitate.
Mesaje de la medicii care s-au vaccinat
Medicii de la SJU Craiova privesc cu optimism către viitor, odată cu apariția vaccinului. Pentru ca acesta să producă efectul dorit, este, însă, nevoie ca o mare parte a populației să se vaccineze.
„Pe 30.12.2020, la 9 luni după primul pacient suspect pe care l-am avut în Clinica ATI, am putut privi cu speranță în viitor. Putem consemna începutul sfârșitului acestui coșmar numit COVID-19.
În sfârșit, avem arma necesară pentru această luptă: vaccinul. Ne-am vaccinat, astfel facând primul pas spre o normalitate, care în sfârșit, după atâta timp, nu e o doar o iluzie, ci lucru real, palpabil!”, a transmis dr. Iulian Obretin, medic specialist ATI.
Și medicul de urgență Dan Stănculescu speră că vaccinul va aduce sfârșitul pandemiei și îndeamnă oamenii să îi urmeze exemplul: „Aștept clipa asta de 10 luni, perioadă în care am încercat și cred că am reușit să înțelegem, apoi să ne adaptăm și să facem tot ce putem pentru bolnavi și pentru noi. M-am vaccinat cu speranța și încrederea unui început de sfârșit al acestei perioade care ne-a dat tuturor viețile peste cap. Și cum cred in puterea exemplului, vă îndemn să o faceți și voi!
„Circulă multe știri false, oamenii trebuie să știe că nu sunt probleme”
La SJU Craiova, au ajuns alte noi 150 doze de vaccin, conform solicitărilor. Începând din această etapă, vaccinarea se face numai pe bază de programare în platforma națională dedicată vaccinării anti Covid:
„Putem vaccina doar pe baza programării, cu minim 48 de ore înainte pe platforma online. DSP ne-a anunțat că putem solicita vaccinul în continuare. Trebuie doar să anunțăm cu o zi înainte de câte doze avem nevoie pentru a ni le distribui. DSP centralizează toate solicitările venite de la spitalele din județ, după care ni se repartizează dozele. Vom vaccina zilnic angajații spitalului. Există solicitări, oamenii își doresc să fie vaccinați cât mai repede”, spune Laurențiu Ivanovici.
Niciuna dintre persoanele vaccinate până acum nu a suferit reacții adverse, precizează conducerea unității medicale. „Oamenii trebuie să știe că nu sunt probleme, mai ales când circulă multe informații false online. Noi nu am avut nicio persoană cu reacție la vaccin”, subliniază Ivanovici.
Managerul Filantropia s-a vaccinat
Liviu Radu, managerul spitalului „Filantropia”, s-a vaccinat luni, conform programării făcute înainte de Anul Nou. „Și eu m-am vaccinat astăzi. Totul decurge foarte bine. Am primit astăzi alte 25 de flacoane, pentru programările făcute. Din peste 100 de persoane vaccinate până acum, nu am avut nicio persoană cu reacții adverse”, precizează Radu.
Întrebat dacă personalul medical reticent, la început, la vaccin, și-a schimbat poziția după vaccinarea colegilor, Radu spune că a remarcat o tendință de creștere a solicitărilor: „Observăm din dinamica programărilor că există o ușoară creștere a numărului de persoane care își doresc vaccinarea”.
La Leamna, trei sferturi dintre angajați au primit doza
La Spitalul din Leamna, personalul a fost mai deschis către vaccinare. Aproape 75% dintre angajați au primit deja doza, anunță conducerea, care încurajează populația să se imunizeze prin vaccin:
„Mare parte din personal s-a vaccinat, chiar astăzi am terminat a doua zi de vaccinare. La noi s-au imunizat deja 80 de angajați din cei 125 și totul a mers bine, nu au existat reacții adverse. Angajații au fost deschiși. Să sperăm că toată lumea va înțelege și va face vaccinul, să scăpăm odată de „negura” aceasta”, a transmis directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Leamna, dr. Marius Matei.