6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoronavirus: Bilanţul pandemiei depăşeşte 12.000 de morţi în Cehia

Coronavirus: Bilanţul pandemiei depăşeşte 12.000 de morţi în Cehia

Numărul deceselor legate de coronavirus din Republica Cehă a depăşit 12.000, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii din această ţară, relatează dpa.

Ajuns la 12.070, bilanţul deceselor în Cehia este în prezent aproape dublu faţă de cel din Austria vecină, care are mai puţini locuitori.

Autorităţile cehe au anunţat între timp 6.220 de cazuri de noul coronavirus în ultimele 24 de ore, înregistrând o rată de pozitivare de 40%.

Ţara cu 10,7 milioane de locuitori are acum 746.714 de cazuri confirmate de coronavirus de la declanşarea epidemiei, în luna martie a anului trecut.

Spitalizările cresc într-un ritm alarmant, potrivit agenţiei de presă cehe CTK, mai multe spitale din ţară confruntându-se cu crize de personal.

Cabinetul ceh se reuneşte luni după-amiază pentru a discuta situaţia, deşi nu se aşteaptă o nouă înăsprire a restricţiilor.

Cel mai strict dintre cele cinci niveluri de alertă stipulat de legislaţie este în efect de o săptămână, ceea ce înseamnă că doar două persoane se pot întâlni în public, iar toate magazinele neesenţiale sunt închise.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS