7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMexicul a autorizat de urgenţă vaccinul AstraZeneca

Mexicul a autorizat de urgenţă vaccinul AstraZeneca

Mexicul a autorizat de urgenţă luni vaccinul contra COVID-19 elaborat de laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford, a anunţat guvernul mexican, informează marţi AFP.

Hugo Lopez-Gatell, responsabilul guvernamental pentru strategia de luptă împotriva epidemiei, a precizat că vaccinul ar putea fi disponibil începând din martie. „Aceasta depinde de modul în care entităţile private ce lucrează la el îşi vor materializa capacitatea de producţie”, a explicat Lopez-Gatell mai târziu într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Regatul Unit, Argentina şi India au dat anterior undă verde acestui vaccin

Regatul Unit, Argentina şi India au dat anterior undă verde acestui vaccin, iar Regatul Unit a început să-l administreze luni populaţiei.

Mexicul şi-a lansat campania de vaccinare pe 24 decembrie

Mexicul şi-a lansat campania de vaccinare pe 24 decembrie, cu produsul fabricat de alianţa Pfizer-BioNTech. Circa 30.000 de cadre medicale au fost vaccinate până duminica trecută, potrivit guvernului mexican.
Preşedintele Mexicului, Andres Manuel Obrador, a declarat că 700.000-750.000 de angajaţi din sistemul sanitar vor fi vaccinaţi până la mijlocul lui ianuarie.

Mexicul a încheiat un acord cu Fundaţia magnatului mexican Carlos Slim, laboratorul AstraZeneca şi Universitatea Oxford pentru producerea vaccinului pe teritoriul său şi în Argentina, precum şi pentru distribuirea lui în scop necomercial în America Latină, exceptând Brazilia. Acordul prevede achiziţia de către Mexic a 77,4 milioane de doze de vaccin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS