2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePremierul Cîțu: Săptămâna viitoare ar trebui să înceapă a doua fază a campaniei de vaccinare

Premierul Cîțu: Săptămâna viitoare ar trebui să înceapă a doua fază a campaniei de vaccinare

Premierul Florin Cîțu a anunțat astăzi că săptămâna viitoare ar trebui să înceapă faza a doua de vaccinare, cea în care vor fi vaccinați lucrătorii din domeniile critice și populația cu grad de risc.

El a mai spus că ”dacă păstrăm ritmul vom ajunge la capacitatea de 100.000 de vaccinuri pe zi”, în cadrul unei videoconferințe cu prefecții.

Florin Cîțu a mai spus că cele 932 de centre de vaccinare organizate în afara spitalelor ar trebui să fie gata până la începutul fazei doi a campaniei de vaccinare.

”Dorința noastră e să creștem numărul vaccinurilor primite săptămânal, ele cresc gradual până în martie”, a mai spus el. România, ca și restul statelor membre UE, primește săptămânal de la Comisia Europeană o cotă de vaccinuri proporțională cu numărul populației.

Context

Campania de vaccinare din România se desfășoară în trei etape.

Etapa 1: Sunt vaccinate persoanele incluse în categoria lucrătorilor din domeniile sănătății și social – sistem public și privat. Vaccinarea se realizează prin intermediul unităților sanitare sau a centrelor de vaccinare ori a echipelor mobile de vaccinare – în funcție de situație.

Etapa 2: Include populația cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale. Se derulează prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie, după caz.

Etapa 3: Include populația generală. Se derulează prin rețeaua de centre de vaccinare/echipe mobile de vaccinare/medicină de familie/centre de vaccinare drive-through, după caz.

Ieri s-a înregistrat cel mai mare număr de vaccinări în 24 de ore – peste 11.000.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS