11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCelebrele plaje din Bali, pline de deșeuri din plastic

Celebrele plaje din Bali, pline de deșeuri din plastic

Celebrele plaje din Bali s-au umplut de deșeuri din plastic, în urma sezonului musonic. Experții spun că această poluare majoră devine un fenomen anual, atât din cauza vremii, cât și a gestionării deficitare a deșeurilor și a unei crize globale de poluare marină, scrie digi24.

Autoritățile încearcă să facă față valului de deșeuuri de pe plajele din Kuta, Legian și Seminyak, unde s-au adunat aproximativ 90 de tone de gunoi vineri și sâmbătă.

„Am lucrat din greu pentru a curăța plajele, totuși gunoiul continuă să vină. În fiecare zi ne desfășurăm personalul, camioanele și încărcătoarele,” a spus Wayan Puja, reprezentant al Agenției de mediu și igienizare din zona Badun.

Peste 30 de tone de deșeuri au fost curățate vineri de pe plajele din Kuta, Legian și Seminyak, iar cantitatea s-a dublat la 60 de tone sâmbătă.

Cantitatea de deșeuri a crescut în ultimul deceniu

Guvernul indonezian a lansat o strategie națională în aprilie 2020 pentru combaterea „crizei iminente” a deșeurilor de plastic, care afectează mediul marin și economia țării.

Dr. Denise Hardesty, cercetător principal la agenția științifică australiană CSIRO și expert în poluarea globală cu plastic, spune că în prezent se colectează de pe plaje o „cantitate extraordinară” de plastic și că situația se înrăutățește de la an la an.

„Nu este o noutate și nu este surprinzător. Acest lucru se întâmplă în fiecare an și cantitatea de deșeuri a crescut în ultimul deceniu”, a spus Hardesty.

Ea a lucrat cu cercetători în domeniul poluării marine din Indonezia și este unul dintre experții care lucrează cu guvernul Indoneziei la planul său de acțiune.

Plajele din Bali sunt invadate de gunoaie în sezonul ploilor musonice, când vântul suflă de la vest la est.

Hardesty a spus însă că creșterea cantității de deșeuri din plastic este în concordanță cu creșterea globală a producției de plastic.

Plajele din întreaga lume au înregistrat o creștere a cantității de deșeuri, „dar în țările musonice găsim un efect sezonier mult mai puternic”.

Sisteme ineficiente de manipulare a deșeurilor

Grupurile pentru protecția mediului și oamenii devin din ce în ce mai activi în încercarea de a reduce utilizarea materialelor plastice. CSIRO speră, de asemenea, să lanseze o nouă metodă în Indonezia, care utilizează camere de supraveghere și inteligența artificială pentru a urmări deșeurile și a identifica punctele fierbinți în care acestea ajung pe plaje.

O problemă majoră o reprezintă sistemele ineficiente de manipulare a deșeurilor din Indonezia, spune Dr. Gede Hendrawan, șeful centrului de științe oceanice de la Universitatea Udayana din Bali.

„Cea mai mare problemă este că manipularea deșeurilor nu a fost eficientă în Indonezia. Bali tocmai a început să o reorganizeze, de asemenea Java tocmai a început ”, a spus el.

Guvernatorul din Bali, Wayan Koster, a cerut o strategie serioasă pentu curățarea plajelor, care reprezintă o atracție turistică.

Peste un milion de australieni vizitează Bali în fiecare an, iar insula este, de asemenea, o atracție pentru vizitatorii chinezi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS