9.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSunt debranșată, nu locuiesc în apartament, dar plătesc căldură

Sunt debranșată, nu locuiesc în apartament, dar plătesc căldură

Sunt debranșată, nu locuiesc în apartament, dar plătesc căldură”, spune o craioveancă. A renunțat la sistemul centralizat de încălzire și-a izolat conductele care îi tranzitează apartamentul doar va scăpa de plata căldurii furnizată din sistemul centralizat. A mers pe principiul, nu plătesc pentru că m-am debranșat de la sistemul centralizat de încălzire. Poate părea o afirmație logică, dar realitatea e cu totul alta. Conform legislație în domeniu, fiecare proprietar dintr-un condominium are obligația să platească cotă parte din suprafețele comune, indiferent dacă au ales un sistem alternativ de încălzire. În această situație este o craioveancă din blocul P1, de pe strada Spaniei.

Proprietara de la apartamentul 15 din blocul P1 și-a debranșat întreg apartamentul de la sistemul de căldură al blocului ca să nu mai plătească factură la furnizorul de căldură al orașului. Numai că de plata căldurii pe părțile comune tot nu a scăpat.

Blocul P1/foto: Claudiu Tudor
Blocul P1/foto: Claudiu Tudor

Plata căldurii pe părțile comune este un subiect de dispută des întâlnit în asociațiile de proprietari cu apartamente debranșate de la sistemul centralizat de încălzire. Cei debranșați refuză de cele mai multe ori de a mai plăti ceva la încălzire. În cel mai bun caz, când aceștia acceptă că ar datora, totuși, ceva, de obicei suma afișată pe listele de cheltuieli li se pare prea mare.

Conform legislație în domeniu, fiecare proprietar dintr-un condominium are obligația să platească cotă parte din suprafețele comune, indiferent dacă au ales un sistem alternativ de încălzire.

Sunt debranșată. Nu sunt singurul locatar nemulțumit din acest bloc

“Eu mi-am pus centrală de apartament și nici nu locuiesc acolo. Eu cu cei de la asociație am avut mereu discuții pe tema cheltuielilor pentru căldură. Ce este curios, cu o lună înainte am avut de plătit 45 de lei, iar luna următoare, în noiembrie am 150 de lei din care căldura este 85 de lei. Acest calcul îl face firma Techem. Eu nu pricep, de ce aceste firme fac un abuz. S-a făcut o inventariere, s-a văzut că am coloanele izolate cu rigips și totuși plătesc destul de mult. Unde se duc acești bani? Eu nu văd rostul acestor firme, probabil sunt acoperiți de un cadru legal, dar oamenii s-au săturat. Nu sunt singurul locatar nemulțumit din acest bloc. Sunt debranșată, nu locuiesc în apartament, dar plătesc. Eu nu văd justificarea acestor plăți.

Trebuie evidențiat faptul că sunt niște nereguli, să plătești o căldură pe care nu o consumi. Mie, că am centrală și-i încălzesc pe vecini ,îmi plătește cineva? Cu președintele de la asociație degeaba vorbesc, probabil el are niște beneficii. Nu am cu cine să vorbesc. Am sunat la Techem, am sunat la primărie, la Protecția consumatorului, în zadar. În cele din urmă voi merge la ANAF, poate așa cineva se sesizează și face niște controale. Ne-am săturat de un astfel de calcul” spune Catalina Florescu

Debranșarea de la rețeaua de căldură a blocului l-a scăpat pe respectivul locatar doar de factura individuală la căldură, dar nu și de factura pe părțile comune. A rămas să plătească doar căldura degajată de conductele din subsol, caloriferele de pe casa scării și din uscătorii. Proprietara este și așa convinsă că trebuie să plătească mai puțin pentru căldura sau chiar deloc.

Întrebat, președintele asociației de proprietari spune:

”Nu noi calculăm căldura consumată în bloc. Acest lucru îl face firma Techem. Calculul s-a făcut conform legislației învigoare”, a precizat Teodor Florescu, președintele asociației 42 Turn Institut.

Ion Pătrulescu, președintele UAP Craiova spune că acest calcul, al consumului de căldură pe părțile comune se face în funcție de SET-ul părților comune.

Locatarii din blocul P1, nemulțumiți că plătesc căldura comună

Izolarea coloanelor nu te scapă de plata căldurii comune

Într-adevăr, izolarea coloanelor care traversează apartamentele duce la diminuarea suprafeţelor echivalente termic și, implicit, la reducerea cheltuielilor la întreţinere ale craiovenilor care și-au montat centrală termică. Totuși, izolarea coloanelor nu înseamnă scutirea totală de la plata cheltuielilor comune de încălzire.

Reprezentanții firmelor de repartitoare spun că acolo unde există astfel de izolații ale conductelor care transportă agent termic, consumul și implicit factura scad până la 45% din totalul costurilor cu căldura.Izolarea conductei nu presupune diminuarea cu 100% a suprafeţei echivalente termic, ci conduce numai la o diminuare a consumului individual.

Cu alte cuvinte, izolarea coloanelor nu înseamnă scutirea totală de la plata energiei termice pentru încălzire, ci diminuarea cantităţii de energie termică repartizată în funcţie de suprafața echivalentă termic rămasă după izolare.
Din punct de vedere tehnic, nu este considerată izolaţie termică în instalaţii simpla acoperire sau „mascare“ a unor coloane cu materiale izolante specifice lucrărilor de construcţii, precum rigips, carton, cărămizi, bolţari, faianţă, gresie, parchet, şapă.

Plata părților comune, impusă prin lege

Totuși, reprezentanții firmelor de repartitoare, cei care calculează facturile în blocurile contorizate, au un alt punct de vedere. Răspunsul acestora poate fi totodată lămuritor și pentru alți craioveni aflați într-o situație similară.
Aceștia exemplifică această metodă de calcul cu exemple din legislația în vigoar în acest domeniu.

„Avem art. 9 din Ordinul nr. 343/2010 unde se arată: «Cantitatea de energie termică aferentă consumului comun în imobilele de tip condominiu, indiferent dacă pentru individualizarea costurilor se utilizează repartitoare de costuri sau contoare de energie termică individuale la nivel de apartament, se repartizează proporţional cu cota indiviză şi se achită de toţi proprietarii din cadrul condominiului, indiferent dacă sunt sau nu racordaţi la sistemul centralizat de distribuţie a energiei termice».

Aici este vorba de un apartament debranșat. Plătește căldura pe părțile comune. Valoarea acestui consum este de 82 de lei, căldura pe luna noiembrie plus 3 lei serviciul de citire și calcul” , a precizat Cătălin Popescu, reprezentant Techem Craiova.

Prevederi în acest sens sunt semnalizate și în HCL nr. 363/2013, în articolele 12 și 13.
Cantitatea de energie termică aferentă consumului comun în imobilele de tip condominiu, indiferent dacă pentru individualizarea consumurilor se utilizează sau nu repartitoare de costuri, se repartizează proporţional cu cota indiviză.

Se achită de toţi proprietarii din cadrul condominiului, indiferent dacă sunt sau nu racordaţi la sistemul centralizat de distribuţie a energiei termice, se arată în articolul 12 din hotărâre.
În articolul 13 se spune:

„Cantitatea de căldură care va fi repartizată este cea înregistrată de contorul de branşament. Asociaţiile de proprietari/locatari sunt obligate să asigure accesul reprezentantului furnizorului la contorul de branşament montat în condominiu, în vederea citirii cantităţii de energie termică furnizate şi încheierii procesului-verbal între reprezentanţii celor două părţi”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS