1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCFR Călători schimbă ținutele lucrătorilor

CFR Călători schimbă ținutele lucrătorilor

CFR Călători aduce o linie modernă pentru uniformele personalului care intră în contact cu pasagerii și care va fi îmbrăcămintea zilnică de lucru. Personalul va purta noua ținută începând de luni, 11 ianuarie 2021.

Astfel, pasagerii care vor călători cu trenurile CFR Călători vor fi întâmpinați de personalul nostru, cu un nou look. Vor purta noi uniforme, în culorile bleumarin, bleu și vișiniu. Elementele vestimentare ale uniformei constau în: costum iarnă/vară pentru femei și bărbați, cămăși cu mânecă lungă/scurtă pentru femei/bărbați, pălărie femei/șapcă bărbați, eșarfă femei /cravată bărbați, haină impermeabilă cu mesadă detașabilă pentru femei/bărbați, pantofi.

Noul design al uniformelor de lucru face parte din strategia de modernizare a CFR Călători și de îmbunătățire continuă a imaginii proprii. Compania își consolidează poziția în piață și îmbunătățește permanent serviciile oferite și se preocupă permanent de condițiile de lucru ale angajaților.

Aproximativ 4000 de angajați vor beneficia de uniformă de iarnă și vară. Acest segment de angajați reprezintă personalul care intră în relație directă cu publicul călător, precum: personalul de tren (șef de tren, conductor, însoțitor de vagon de dormit), casieri, personalul de la informații, șef tură comercial, instructor stație, șef stație, etc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS