2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia susține că 1,5 milioane de oameni din lume au fost vaccinaţi cu Sputnik V

Rusia susține că 1,5 milioane de oameni din lume au fost vaccinaţi cu Sputnik V

Rusia susține că 1,5 milioane de oameni din întreaga lume au fost vaccinaţi cu vaccinul împotriva noului coronavirus Sputnik V, promovat puternic de Kremlin, care l-a transformat într-un instrument de influenţă geopolitică, relatează news.ro.

Un purtător de cuvânt al Fondului Suveran rus (RDIF, care a finanţat dezvoltarea vaccinului), Arseni Palaghin, a confirmat acest număr pentru agenția AFP, fără să ofere detalii cu privire la repartizarea persoanelor vaccinate în diverse ţări care au comandat vaccinul rusesc.

”Nu putem spune câţi oameni au fost vaccinaţi în Rusia şi câţi în restul lumii”, a declarat el.

Rusia vrea ca OMS să includă Sputnik V pe lista de vaccinuri pentru situaţii de urgenţă

Rusia a fost prima ţară din lume, în august, care a omologat un vaccin împotriva noului coronavirus, un anunţ care a fost primit cu scepticism de către comunitatea internaţională, care l-a considerat prematur, înainte de lansarea testelor în masă (faza 3) şi de publicarea rezultatelor ştiinţifice.

Ministrul rus al Sănătăţii Mihail Muraşko anunţa săptămâna trecută că 800.000 de ruşi au fost vaccinaţi şi că 1,5 milioane de doze au fost distribuite în ţară.

Un consilier al lui Muraşko anuţa duminică la televiziunea publică rusă lansarea unor negocieri cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în vederea includerii Sputnik V într-o listă de vaccinuri care pot fi utilizate în situaţii de urgenţă.

Potrivit acestui consilier, acest lucru ar permite simplificarea procedurii de înregistrare a vaccinului şi utilizarea acestuia în cadrul campaniilor OMS în ţări care întâmpină dificultăţi în accesul la un vaccin.

180.000 de morți Covid-19 în Rusia

Rusia se confruntă cu al doilea val de Covid-19, însă autorităţile refuză pentru moment orice nouă izolare la nivel naţional.

Campania de vaccinare a populaţiei ruse a început în decembrie.

Date publicate zilnic de către autorităţi arată că 3,42 de milioane de oameni s-au îmbolnăvit de la începutul pandemiei şi că au murit peste 62.000, însă aceste statistici înregistrează numai morţile a căror cauză directă este noul coronavirus, în urma unei autopsii.

În baza unei definiţii mai largi a cauzei morţii, aproximativ 180.000 de oameni au murit din cauza Covid-19 în Rusia de la începutul pandemiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS