Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat astăzi Hotărârea nr. 3/11.01.2021 cu privire la introducerea de restricții în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a hotărât, pe baza datelor puse la dispoziţie de Direcţia de Sănătate Publică, că încadrarea localităţilor din judeţul Olt în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile este următoarea:
I. Localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori:
- Brebeni (rata de incidenţă –1,86/1.000 de loc.),
- Gura Padinii (rata de incidenţă – 1,81/1.000 de loc.).
Durata aplicări măsurilor
Pentru aceste localităţi se aplică, începând cu data de 12.01.2021, pentru o perioadă de 14 zile, pe lângă măsurile prevăzute de anexele nr. 2 și 3 din H.G. nr. 1065/2020, și următoarele măsuri specifice ratei de incidență:
1. Desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;
3. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;
4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Măsuri restrictive și-n alte localități
Reamintim că, pentru localităţile judeţului Olt – cu excepția celor menționate la pct. I, precum şi a localităţilor menţionate la art. 1, alin. (1) din Hotărârea nr. 64/31.12.2020 (Nicolae Titulescu, Orlea şi Slătioara), la art. 1, alin. (1) din Hotărârea nr. 1/06.01.2021 (Găvăneşti) şi la art. 1, alin. (1) din Hotărârea nr. 2/06.01.2021 (Corabia, Giuvărăşti, Şerbăneşti, Morunglav şi Stoeneşti) adoptate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – se aplică, pe lângă măsurile prevăzute de anexele nr. 2 și 3 din H.G. nr. 1065/2020, și următoarele măsuri specifice ratei de incidență:
1. Desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
2. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;
3. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 23:00;
4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.
Pentru operatorii economici prevăzuți la pct. 2 și 3 se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective