3.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCentre de vaccinare în masă, în Regatul Unit. Britanicii stau la cozi pentru a se imuniza

Centre de vaccinare în masă, în Regatul Unit. Britanicii stau la cozi pentru a se imuniza

-

În Regatul Unit s-au deschis astăzi șapte centre de vaccinare în masă. Guvernul intenționează să imunizeze aproximativ 15 milioane de persoane până la jumătatea lunii februarie pentru a stopa creșterea numărului noilor contaminări cu coronavirus și pentru a începe ieșirea din lockdown.

Aceste centre de vaccinare, înființate în centre de conferințe sau stadioane sportive din Anglia, în special în Londra, Birmingham și Manchester, vor permite vaccinarea a zeci de mii de oameni în fiecare săptămână, pe măsură ce serviciul de sănătate se pregătește pentru ” cele mai grave săptămâni ale pandemiei „, a avertizat directorul medical al Angliei, Chris Whitty, potrivit HotNews.

„Cred că acesta este drumul de întoarcere la o situație normală“

„Mă simt foarte ușurată”, a spus Moira Edwards, în vârstă de 88 de ani, după ce a primit prima doză la hipodromul Epsom Downs, în sudul Londrei, unde, ca și alte persoane vaccinate, a primit un autocolant ”Am primit vaccin anti-Covid”.
„Cred că acesta este drumul de întoarcere” la o situație normală, a mai spus ea, adăugând că nu îi înțelege pe cei care nu vor să se vaccineze.

În total, Marea Britanie a contorizat peste 3 milioane de cazuri pozitive

Țara din Europa cea mai îndoliată din cauza pandemiei cu peste 81.000 de morți, Regatul Unit se confruntă cu o nouă variantă a virusului considerată mult mai contagioasă și un nou lockdown pentru a treia oară la începutul lunii ianuarie. În total, țara a contorizat peste 3 milioane de cazuri pozitive.

Guvernul intenționează să vaccineze până la jumătatea lunii februarie aproximativ 15 milioane de persoane

Pentru a ieși din criză, guvernul intenționează să vaccineze până la jumătatea lunii februarie aproximativ 15 milioane de persoane cu vârsta peste 70 de ani sau vulnerabile, îngrijitori și rezidenți ai caselor de bătrâni, un pic mai puțin de un sfert din populație.
În plus față de cele șapte centre de vaccinare – ar trebui să urmeze altele – au fost înființate peste 1.000 de locuri, cum ar fi spitale și centre de medicină orășenești, de la începutul campaniei din 8 decembrie, lansată cu sprijinul logistic al Armatei.

Armata a făcut deja posibilă imunizarea a aproximativ 2 milioane de persoane

Armata a făcut deja posibilă imunizarea a aproximativ 2 milioane de persoane folosind două vaccinuri, Pfizer / BioNTech și AstraZeneca / Oxford, cu 2,4 milioane de doze deja administrate, a declarat prim-ministrul Boris Johnson în vizitând un centru de vaccinare din Bristol.

Un al treilea vaccin, cel produs de Moderna, a fost aprobat și va fi disponibil în primăvară

Un al treilea vaccin, cel produs de Moderna, a fost aprobat și va fi disponibil în primăvară.
După un weekend în care parcurile și plajele au fost asaltate de plimbăreți, autoritățile au îndemnat populația să respecte restricțiile în vigoare.
„Următoarele săptămâni vor fi cele mai grave ale pandemiei” pentru serviciul de sănătate, a avertizat Chris Whitty la BBC, subliniind că vârful nu a fost încă atins.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Un tânăr și-a împodobit mașina cu o instalație cu...

Un tânăr din Vâlcea a fost depistat de polițiștii...

ȘTIRI GdS