3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEurodeputaţii cer mai multă transparenţă privind vaccinurile anti-COVID

Eurodeputaţii cer mai multă transparenţă privind vaccinurile anti-COVID

Membrii Comisiei de mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a Parlamentului European (ENVI) au subliniat astăzi nevoia de claritate şi transparenţă sporite în legătură cu contractele încheiate cu companiile producătoare de vaccinuri anti-COVID-19, se arată într-un comunicat al legislativului european.

Eurodeputaţii din ENVI i-au adresat întrebări negociatorului-şef al UE pentru vaccinurile anti-COVID-19, Sandra Gallina, în legătură cu ultimele evoluţii privind contractele, transparenţa, autorizaţiile, disponibilitatea şi distribuirea vaccinurilor, potrivit Agerpres.

Multe întrebări s-au referit la eventualele contracte naţionale sau bilaterale încheiate de statele membre pentru achiziţionarea de vaccinuri anti-COVID-19. Prin Acordul privind achiziţia comună, Uniunea Europeană achiziţionează vaccinurile, care apoi vor fi distribuite statelor membre.

Comisia Europeană a furnizat informaţii cu privire la o serie de aspecte specifice

În urma solicitărilor eurodeputaţilor, Comisia Europeană a furnizat informaţii cu privire la o serie de aspecte specifice. Astfel, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat că a primit marţi cererea de autorizare a vaccinului produs de AstraZeneca.

Cele mai mari cantităţi de vaccin sunt aşteptate în al doilea trimestru al acestui an

Cele mai mari cantităţi de vaccin sunt aşteptate în al doilea trimestru al acestui an, aşa cum s-a convenit deja în contractele existente – fiecare stat membru stabileşte strategii specific pentru desfăşurarea vaccinării, printre care identificarea unor grupuri prioritare pentru vaccinare.

Va fi disponibilă o platformă dedicată unde statele membre pot raporta numărul dozelor de vaccin primite şi folosite

Începând de săptămâna viitoare, va fi disponibilă o platformă dedicată unde statele membre pot raporta, de două ori pe săptămână, numărul dozelor de vaccin primite şi folosite.

Orice vaccin trebuie să fie autorizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente

În iunie 2020, Comisia Europeană a propus o strategie UE de vaccinare în care sunt prezentaţi paşii principali pentru strategii de vaccinare eficiente. Orice vaccin trebuie să fie autorizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente, în concordanţă cu standardele de siguranţă şi eficienţă.

Pe 22 septembrie 2020, Parlamentul European a organizat o audiere publică privind ‘Modul de asigurare a accesului la vaccinurile anti-COVID-19 pentru cetăţenii UE: provocări privind testele clinice, producţia şi distribuţia’.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS