-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBrazilia anunță că vaccinul chinezesc Sinovac are o eficiență de doar 50,4%

Brazilia anunță că vaccinul chinezesc Sinovac are o eficiență de doar 50,4%

Potrivit ultimelor studii efectuate de cercetătorii brazilieni, eficacitatea vaccinului CoronaVac produs de Sinovac este de doar 50,4%. Rezultatele sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât vaccinul chinezesc este unul dintre cele două pe care guvernul din Brazilia se bazează pentru a începe imunizarea la nivelul întregii țări, transmite digi24.

Studiul clinic din Brazilia era considerat cel mai important pentru concluzia finală asupra eficienței vaccinului chinezesc, însă tocmai acesta a arătat că eficacitatea serului este de doar 50,4%, un procent la limită pentru ca vaccinul celor de la Sinovac să fie utilizat la scară largă. 

Au amânat de trei ori anunțarea rezultatelor

Cifrele vin după ce, săptămâna trecută, cercetătorii brazilieni au sărbătorit rezultate care arătau o eficacitate de 78% împotriva cazurilor de Covid-19, o rată pe care au descris-o drept „eficacitate clinică”.

Între timp, specialiștii spun că vaccinurile dezvoltate de producătorii chinezi nu sunt supuse aceluiași control public ca alternativele din SUA și Europa.

Ricardo Palacios, director medical la Centrul biomedical Butantan din Sao Paulo, a declarat că noua cifră include infecții clasificate drept „foarte ușoare”, deoarece nu au nevoie de asistență clinică.

Mai mult decât atât, cercetătorii de la Butantan au amânat de trei ori anunțul rezultatelor lor, acuzând o clauză de confidențialitate într-un contract cu Sinovac.

În tot acest timp, cercetătorii turci au declarat luna trecută că CoronaVac dezvoltat de Sinovac are o eficiență de 91,25%, în urma unei analize intermediare.

Indonezia susține că vaccinul Sinovac este eficient 65%

Totodată, Indonezia a dat luni aprobarea utilizării de urgență a vaccinului, pe baza datelor intermediare care arată că este eficient în proporție de 65%.

Oficialii de la Butantan au transmis că studiul s-a concentrat asupra personalului din domeniul sănătății dar a inclus și voluntari vârstnici, lucru care ar fi făcut imposibilă compararea rezultatelor direct cu alte studii sau vaccinuri.

Programul național de imunizare al Braziliei se bazează în prezent pe CoronaVac, produs de Sinovac, și pe vaccinul dezvoltat de Universitatea Oxford și AstraZeneca Plc, însă niciunul dintre acestea nu a primit aprobare de reglementare în Brazilia.

Cu toate acestea, vaccinurile Covid-19 realizate de Pfizer, împreună cu partenerul BioNTech, și de Moderna s-au dovedit a fi eficiente aproximativ 95% în prevenirea bolilor, potrivit ultimelor studii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS