În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 14 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
În total, 251 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.
În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1200 de persoane, 99 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și peste 170 de autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 103 sancțiuni contravenționale, în valoare de 21.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.