2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLicitații pentru construirea a două grădinițe în Băilești

Licitații pentru construirea a două grădinițe în Băilești

Primăria Băilești are în derulare două licitații publice pentru construirea a două grădinițe în oraș. Primarul, Costel Pistrițu spune că este nevoie de imobile noi pentru unitățile de învățământ preșcolar, pentru că cele în care funcționează în prezent sunt case vechi, retrocedate și care nu corespund din punct de vedere sanitar.

Cele două grădinițe care se vor construi de la zero în Băilești sunt Grădinița Nr 5 și Grădinița Nr 3.

Sediul actual al Grădiniței Nr 5 Băilești

”În prezent cele două grădinițe funcționează în imobile retrocedate și plătim chirie. Pentru una dintre grădinițe plătim 3.000 de lei pe lună, dar este o casă veche, cu două camere, cu toaleta în curte. Cealaltă clădire este ceva mai bună, în sensul că mai are o cameră în plus, dar și chiria este mai mare, plătim 4.000 de lei pe lună. În total, 7.000 de lei plătim lunar de la bugetul local și nici nu sunt condiții. Managerii de până acum nu au făcut nici un proiect european pentru a construi noi imoble. Am reușit noi ca administrație locală să facem un proiect integrat ”Îmbunătățirea serviciilor sociale, educaționale, cultural, recreative și de siguranță în municipiul Băilești”

în care sunt prinse și aceste două grădinițe, precum și reabilitarea satului de vacanță tot pentru activități cu copii. De asemenea, vom crea și un dispecerat și un sistem de supraveghere video cu 170 de camere pentru siguranța cetățeanului. Toate aceste investiții se vor face din bani europeni. Grădinițele le vom da la cheie le vom da la cheie cu tot cu dotări interioare, de la mobilier, la tablă inteligentă și chiar cu jucării, iar în curte cu terenuri de sport și locuri de joacă. Ambele grădinițe vor avea și sistem de supraveghere video”, a spus Costel Pistrițu, primarul orașului Băilești, județul Dolj.

Grădinița Nr 3 Băilești

Edilul spune că a mai construit încă o grădiniță nouă, Grădinița Nr. 1 Băilești pe care urmează să intre în circuitul educațional în subordinea Școlii gimnaziale Nr. 5 ”Av. Petre Ivanovici” Și cele două grădinițe care urmează să se construiască vor fi pe același model al Grădiniței Nr 1.

Grădiniță nouă construită în Băilești care urmează să intre în circuitul educațional

Cum sunt proiectate grădinițele

Cele două grădinițe care urmează să se construiască sunt proiectate pe terenurile a două școli diferite din Băilești.

”Grădinița Nr. 5 va fi în curtea Școlii Nr. 3 din Băilești, iar Grădinița Nr. 3 va fi în curtea Școlii Nr. 1 din Băilești. Imobilele se vor construi pe terenuri care acum sunt degradate. Aceste unități trebuie să fie gata până în 2023”, a mai spus primarul Costel Pistrițu.

Terenul Școlii Nr 3 Băilești pe care se va construi Grădinița Nr 5

Valoarea fiecărui imobil este de aproape două milioane de lei. Conform datelor tehnice prezentate la licitație, pentru fiecare clădire proiectul prevede ”parter și la interior trei încăperi (două săli de curs pentru grădiniță și o sală pentru alte activități), grupuri sanitare pentru fiecare sală, spațiu depozitare corn si lapte, spațiu centrală termică, spațiu pentru cancelarie, dar și amenajarea unui loc de joacă la exterior, 10,0 m x 18,0 m, echipat cu două corpuri cu leagăne duble, cu două balansoare, cu un carusel, dar și cu o masă cu scaune pentru joacă.

Pe lânga spațiul de joacă și clădirea gradiniței se propune o amenajare exterioară cu alei pietonale și construirea unui teren de sport cu dimensiunile de 16,0 m lățime si 29,0 m lungime, pentru tenis de câmp și pentru basket”.

Potrivit primarului din Băilești, fiecare grădiniță are câte 60 de copii împărțiți în trei grupe. Data limită de depunere a ofertelor din partea firemelor care vor prelua contractelor este 20 de ianuarie 2021.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS