7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieISJ Dolj caută profesori pentru posturile care s-au vacantat

ISJ Dolj caută profesori pentru posturile care s-au vacantat

Inspectoratul Școlar Județean Dolj organizează prima ședință publică pe acest an prin care repartizează posturi vacante și rezervate pentru cadrele didactice. Posturile sunt destinate profesorilor titulari care sunt afectați de reîntoarcerea foștilor manageri la catedră sau care nu au norma completă dar și celor care au susținut examen în vară și nu au fost repartizați.

Ședința publică pentru repartizarea cadrelor didactice pe posturi este pe 14 ianuarie și se desfășoară începând cu ora 12, în sala de festivități a Colegiului Național ”Elena Cuza” din Craiova. În această ședință sunt 78 de norme și fracțiuni de norme pe diverse discipline. Cele mai multe posturi vacante sunt la educatoare, învățători. La educatoare sunt 21 de posturi dintre care 13 sunt vacante, iar la învățători sunt 10 sunt 10 posturi din care 7 sunt vacante.

”Posturile pe care le scoatem în ședința de repartizare sunt accesibile titularilor care sunt afectați de întoarcerea la catedră a celor care au ocupat funcții de director sau director adjunct dar și celor care au fost la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice și nu au fost repartizați. Posturile vacante din această ședință au apărut în urma solicitărilor de pensionare din ultima lună a cadrelor didactice titulare. Avem inclusiv posturi de profesori psihopedagogi și profesori logopezi”, a precizat inspectorul școlar general adjunct, Alexandru Gîdăr.

Pentru această ședință publică sunt și posturi de matematică, istorie, limba română, educație fizică, pregătire practică, educație fizică și limbi străine. Repartizările se vor face în baza Metdologiei pentru mișcarea personalului didactic valabilă pentru anul școlar 2020-2021, adică după metodologia folosită și la repartizările anterioare. Repartizarea se va face pe baza pogramărilor afișate pe site-ul ISJ Dolj.

Candidații vor avea asupra lor documentul de identitate sau procura notarială și documentul de identitate, pentru persoanele care îi reprezintă pe aceștia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS