2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaCraiova: Ziua Culturii Naționale sărbătorită la Teatrul Marin Sorescu

Craiova: Ziua Culturii Naționale sărbătorită la Teatrul Marin Sorescu

Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită și în acest an la Teatrul Național „Marin Sorescu” într-un set de manifestări menit să reaprindă interesul publicului pentru teatru.

Astfel, de la ora 11.00, la sala „Amza Pellea”, actorul Emil Boroghină, fondator al primului teatru de poezie din România, Poesis, va susține spectacolul „Recitindu-l pe Eminescu. La steaua care-a răsărit”. Este un spectacol apreciat de public, pe care actorul care va împlini în curând 81 de ani l-a susținut în România, dar și în Belgia, China, Germania, Italia, Cehia, Canada, Ungaria, Grecia, SUA.

Intrarea publicului este gratuită și se va face în conformitate cu regulile recomandate în această perioadă.

Din repertoriu fac parte poemele: Copii eram noi amândoi…, O, rămâi, Fiind băiet păduri cutreieram, Floare albastră, Epistolă către Chibici, Venere şi Madonă, Epigonii, Cugetările Sărmanului Dionis, Din valurile vremii…, Dorinţa, Dormi, Atât de fragedă…, De ce nu-mi vii…, Departe sunt de tine, Peste vârfuri, Dintre sute de catarge, Glossa, Cărţile, Viaţa, Scrisoarea I, Scrisoarea II, Scrisoarea III, Scrisoarea IV, Scrisoarea V, Luceafărul, Odă (în metru antic), Trecut-au anii, Mai am un singur dor, Memento mori

La ora 18:00, la intrarea principală a TNC, va fi proiectat video mesajul Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu. Totodată, vor fi proiectate imagini din istoria de 170 de ani a Naționalului craiovean. Această video-proiecție, vizibilă de pe esplanada teatrului, în Piața William Shakespeare, se va redifuza la ora 20.30.

Proiectul HEKTOMERON

Începând cu ora 19:30, Teatrul Național „Marin Sorescu” propune publicului românesc și internațional un ambițios și inteligent proiect, HEKTOMERON – un maraton teatral desfășurat pe durata a 100 de zile, cu 100 de poveşti din “Decameronul” de Giovanni Boccaccio, la care vor contribui 100 de regizori din tot atâtea ţări. În colaborare cu actorii TNC, va fi regizată o unică temă umană şi culturală care evidenţiază un comunitar spirit rezistent al omului silit să treacă prin pandemia mondială.

Pe lângă cele 100 de episoade, a câte 14 minute fiecare, vor fi prezentaţi actori, scenografi, dramaturgi şi teatre din ţările participante, motiv pentru afirmarea identităţii culturale a ţărilor participante la acest temerar proiect.

Prima zi a proiectului debutează cu Italia, țara de obârșie a marelui prozator, iar ultima poveste a HEKTOMERONULUI va fi prezentată publicului în 24 aprilie. La finalul proiectului toate cele 100 de episoade vor fi prezentate integral pe website-ul www.hektomeron.com, într-un maraton de 25 de ore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS