Polițiștii Biroului Rutier Slatina au depistat aseară un bărbat, de 34 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ecaterina Teodoroiu, sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,46 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.